Judecătoarea Elena Ursulescu, acționară în firma Rafinăria Astra Română

Președinta Secției a II-a Penală din cadrul Curții de Apel București, Elena Ursulescu, cuscra interlopului Dumitru Creștin, cercetat de DIICOT în dosarul fraudelor bancare, încalcă Legea privind statutul magistrașilor. Ea are atât calitatea de judecător cât și cea de acționar în cadrul companiei Rafinăria Astra Română SA.

Statutul magistraților prevede, la art. 6, că „funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

De asemenea, art. 7 din aceeași lege interzice magsitraților „să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse” sau „să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome”.

Cu toate acestea, de cel puțin trei ani, magistratul deține 661 acțiuni la societatea prahoveană, dar nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici Agenția Națională de Integritate nu au luat nici o măsură. A. Topală

NICIUN COMENTARIU