11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:01
No menu items!

John Lasseter de la Disney Animation se retrage în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală

spot_img

Directorul artistic al Disney Animation, John Lasseter, a părăsit postul său în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală care i-au fost aduse în plin scandal Harvey Weinstein, notează AFP, citată de news.ro.

Gigantul de divertisment Disney a anunţat într-un comunicat că Lasseter, în vârstă de 61 de ani, va ocupa un rol de consultant până pe 31 decembrie, apoi va părăsi grupul. „John a avut o carieră remarcabilă la Pixar şi Disney Animation, reinventând meseria în animaţie, asumându-şi riscuri şi povestind întâmplări originale, de mare calitate şi atemporale”, a comentat Robert Iger, preşedintele-director al companiei Disney.

„Suntem profund recunoscători pentru contribuţia sa care include superba relansare a studiourilor Disney Animation. Una dintre cele mai mari reuşite ale lui John a fost cea de a aduna o echipă de mari povestitori şi inovatori ale căror viziune şi talent au definit normele animaţiei pentru generaţiile care vor veni”, a adăugat el.

„Ultimele şase luni mi-au dat ocazia de a reflecta asupra vieţii mele, carierei şi priorităţilor personale”, a spus de partea sa John Lasseter în comunicat. „Ca să rămân fidel artei animaţiei şi inspirat de talentul creativ al Pixar şi Disney, am decis că la sfârşitul anului ar fi un bun moment să mă concentrez pe noi provocări creative”, a afirmat el.

John Lasseter a anunţat în noiembrie că îşi ia concediu sabatic de şase luni după acuzaţiile de comportament nepotrivit, precum „atingerea fără consimţământ” a angajaţilor companiei. Realizatorul „Toy Story” şi „Cars” (2006) şi-a cerut scuze şi a recunoscut că „a eşuat” în a insufla o cultură „a încrederii şi respectului” în studiourile sale.

Dezvăluirile privind presupusele agresiuni sexuale ale producătorului Weinstein, acuzat de sute de femei au condus la o campanie mondială împotriva violenţelor şi hărţuirilor sexuale prin mişcarea „#MeToo” şi la decăderea unor bărbaţi puternici de la Hollywood precum şef Mario Batali, actorul Kevin Spacey şi producătorul Brett Ratner.

Alex Militaru