11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:25
No menu items!

John Kerry: Au fost folosite arme chimice în Siria. „Ceea ce am văzut în Siria săptămâna trecută trebuie să şocheze conştiinţa lumii întregi”

spot_img

John Kerry: Au fost folosite arme chimice în Siria. „Uciderea celor nevinovaţi folosind arme chimice este o indecenţă morală”

Secretarul american de Stat, John Kerry, a declarat luni că Statele Unite dispun de dovezi care atestă că în Siria au fost folosite arme chimice, săptămâna trecută, transmit agenţiile internaţionale de presă.

„Arme chimice au fost folosite în Siria”, a declarat Kerry presei, într-o intervenţie la Washington, „este de necontestat”.

„Mai mult decât atât, ştim că regimul sirian este cel care deţine aceste arme” şi armata siriană are în dotare rachete pentru lansarea lor, a adăugat Kerry, subliniind că preşedintele Barack Obama „consideră că cei care au recurs la armele cele mai atroce împotriva persoanelor celor mai vulnerabile de pe planetă trebuie să dea socoteală”.

Kerry a acuzat regimul sirian că a „bombardat” şi a „distrus sistematic dovezile de pe teren” şi a oferit „un acces prea tardiv pentru a fi credibil” delegației trimisă de ONU pentru a efectua o investigaţie în zona presupusului atac de pe data de 21 august, în apropiere de Damasc, în urma căruia sute de civili au fost ucişi

 

Ceea ce am văzut în Siria săptămâna trecută trebuie să şocheze conştiinţa lumii întregi. Daţi-mi voie să fiu clar: Uciderea nediscriminatorie a civililor, uciderea femeilor şi copiilor şi a celor nevinovaţi folosind armele chimice este o indecenţă morală

Secretarul american de Stat, John Kerry

Experţii trimişi de ONU au strâns luni eşantioane din zona presupusului atac cu arme chimice, însă în timp ce se îndreptu către această locaţie, au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi. Regimul sirian şi opoziţia se acuză reciproc că s-ar afla la originea atacului care i-a vizat pe inspectorii organizaţiei internaţionale.

C.I.