9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:43
No menu items!

Jandarmeria a prezentat tehnica folosită la proteste. Nicio armă nu este letală și nu provoacă răni majore

spot_img

Jandarmeria Română a organizat, luni, o demonstrație pentru a prezenta materialele folosite la protestul din 10 august.

Prezentarea vine la solicitarea ministerului Afacerilor Interne, după ce mai multe persoane au expus, în mediul online, fotografii cu rani deschise, care ar fi fost provocate de muniția folosită de jandarmi.

O altă controversă din mediul online a fost legată de gazele lacrimogene folosite în piață, participanții la protest acuzând stări de rău și la o săptămână după protest.

Armamentul din dotare şi muniţia aferentă folosite la protestul din Piaţa Victoriei din 10 august nu sunt letale, a declarat, luni, maistrul militar Alexandru Dinică, plutonier şef adjutant la Serviciul tehnic din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, la un exerciţiu demonstrativ cu muniţia folosită la activităţi de ordine publică, potrivit Agerpres.

„Toate materialele pe care vi le-am prezentat – grenadă de mână corp cauciuc, armă lansator calibru 38 şi pulverizatorul de gaze lacrimogene de 7 litri, cu o rază de dispersie mai mare decât spray-ul individual de mână, toate au aceeaşi concentraţie, dar diferă litrajul – sunt neletale şi sunt certificate de toate organizaţiile şi comisiile în drept. O parte din muniţii nu sunt de producţie românească. Grenada este de producţie românească, este făcută la Mija (Uzina Mecanică Mija, Dâmboviţa – n.r.). Loviturile de 38 sunt fabricate în Italia. Ca eu să pot să o aduc din Italia să o folosesc, îmi trebuie certificate din toate ţările prin care tranzitează muniţia până să ajungă la mine. Nefiind atestată şi omologată, nu i se permite accesul în ţara respectivă”, a precizat Dinică. 

În cadrul demonstraţiei, au fost prezentate elemente din dotarea Jandarmeriei folosite la misiunile de restabilire a ordinii publice. 

„Grenada de mână – corp cauciuc, compusă din corpul propriu-zis, care este dintr-un cauciuc moale, nu este rigid; la interior, un tub de carton pentru dirijarea focosului. Se montează prin înfiletare. Înăuntru, în afară de acel tub de carton, avem o pudră de talc amestecată cu o pulbere de gaz lacrimogen. În momentul exploziei, corpul de cauciuc se rupe şi pulberea este degajată în atmosferă. Este neletală, nu provoacă vătămări letale. În continuare, avem lovitura de calibru 38, cu gaz iritant lacrimogen. Se lansează din arma lansator, cu care nu se trage lovitură directă. De asemenea, este neletală. Concentraţia de gaz este aceeaşi ca la grenada corp-cauciuc şi ca la pulverizatorul de capacitate mărită. Doar că, diferenţa dintre ele, lovitura care pleacă din corpul cartuş este incandescentă la momentul părăsirii armei. În clipa în care ajunge în contact cu solul, emană vaporii de gaz. Se trage în sus, între 45 şi 60 de grade. Nu se foloseşte lovitură directă, pentru că nu are eficacitate. De asemenea, tot pentru lovituri calibru 38, avem lansator multiplu cu şase lovituri. Trecem la pulverizatorul de capacitate mărită, are o capacitate de şapte litri de substanţă activă, concentraţie de 1%”, a arătat oficialul Jandarmeriei. 

Tehnica folosită:

Acestea sunt:
– cartuş calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanţei CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
– grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanţei CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
– pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei CS concentraţie 1%;
– pulverizator de mână 60-100 ml cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei OC (oleoresin-capsicum concentraţie 10%);
– pulverizator de mână 400 ml cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei OC (oleoresin-capsicum concentraţie 10%);
– pulverizator de mână 150 ml cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentraţie 1%);
– cartuş calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).

Andrei Tudor