15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:32
No menu items!

Jaf din bani publici la Institutul Național de Statistică. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

spot_img

Aproape 300.000 de euro este prejudiciul total estimat de inspectorii Curții de Conturi, în urma controlului făcut la INS anul trecut

institut_statistica

Zeci de mii de euro din bani publici au fost risipiți pe contracte de mentenanță IT neexecutate, în timp ce clădiri ale statului au fost făcute cadou unor firme, unele dintre ele fiind transformate în restaurante de lux, după ce au fost renovate din bani de la buget. Acestea sunt câteva dintre concluziile controlului făcut, anul trecut, de inspectorii Curții de Conturi la Instititutul Național de Statistică (INS), redate în raportul pentru 2013 al instituției.

Peste 146.000 de euro, prejudiciul din contractele pentru servicii IT

Astfel, potrivit raportului Curții de Conturi pentru 2013, reprezentanții INS au plătit de două ori pentru aceleași servicii de „Mentenanță pentru licențe Kofax pentru anul 2012”, necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și parlamentare din 2012. Motivul: prima firmă care a câștigat licitația nu doar că nu a făcut nimic, dar nici măcar nu era autorizată de Kofax Austria să presteze servicii în România.

Institutul Național de Statistică a efectuat plată dublă pentru aceleași servicii de „Mentenanță licențe Kofax pentru anul 2012”, necesare în vederea pregătirii și desfășuării în bune condiții a alegerilor locale și parlamentare din anul 2012, către două societăți comerciale, achitând atât suma de 646 mii lei către o societate care a câștigat prima licitație publică organizată, care ulterior nu s-a achitat de obligațiile contractuale, cât și suma de 589 mii lei către o altă societate comercială care a câștigat a doua licitație publică pentru aceleași servicii și care a executat obligațiile contractuale, bugetul Institutului Național de Statistică fiind prejudiciat astfel cu suma de 646 mii lei. Societatea către care Institutul Național de Statistică a efectuat plata de 646 mii lei a speculat imperfecțiunile din caietul de sarcini și din contractul de prestări servicii, precum și faptul că directorul general al direcției IT a semnat inițial un număr de 4 procese-verbale de predare-primire machete și de suport tehnic, pe care acesta ulterior le-a denunțat conducerii INS și a reclamat că, în fapt, societatea nu a prestat serviciile din contract, întrucât nu ar fi făcut dovada că este un prestator autorizat în România al producătorului licențelor Kofax Austria.

Curtea de Conturi a României
raport public pentru 2013

Clădire în Centrul Vechi, cadou pentru “Micul Paris”

Potrivit aceluiași raport, după ce au plătit peste un sfert de milion de lei pentru renovarea și amenajarea unei clădiri din centrul vechi al Capitalei, mai-marii INS au cedat-o, fără nicio justificare legală, municipalității bucureștene, mai exact Consiliului General al Municipiului București, care l-a rândul său a dat-o în folosință unei firme pentru amenajarea unui restaurant de lux. În raportul Curții se arată că imobilul se află în Strada Smârdan nr. 14-16, adică spațiul în care funcționează acum restaurantul “Micul Paris”.

Astfel, acest spațiu care urma să fie utilizat de INS „pentru informarea opiniei publice în ceea ce privește evoluția socioeconomică României în aceasă perioadă” a fost transformat într-un restaurant administrat de o societate comercială, cu sprijinul conducerii Institutului Național de Statistică și al conducerii Centrului de Conferințe al INS. Fondurile publice ale Institutului Național de Statistică au fost utilizate cu nerespectarea principiilor economicității, eficienței și eficacității.

Curtea de Conturi a României
raport public pentru 2013

130.000 de euro, prejudiciu la Centrul de Conferințe al INS

Nereguli grave în contabilitate și o fraudă de 576.000 de lei (aproape 130.000 de euro) au fost constatate de inspectorii Curții de Conturi și la Centrul de Conferințe al Institutului Național de Statistică.  Potrivit inspectorilor, Centrul de Conferințe a fost prost gestionat și s-a transformat într-o afacere păguboasă încă de la înființarea acestuia, în 2010. În lungul șir de ilegalități se înscrie și cedarea gratuită sau închirierea la prețuri mult mici decât cele practicate pe piață a spațiilor Centrului – amenajate din bani publici – atât unor firme care au amenjat un restaurant și un bar, dar și unor persoane fizice pentru organizarea de nunți, botezuri și cumetrii.

În afara obiectului său de activitate, Centrul de Conferințe al INS a pus la dispoziția unor societăți comerciale, gratuit sau la prețuri mai mici decât prețurile practicate pe piață, spații din domeniul public al statului, aflate în administrarea instituției, pentru desfășurarea de către aceste societăți a unor activități comerciale din care acestea să obțină profit, cu cheltuieli cât mai mici (restaurant, bar, nunți, botezuri și alte asemenea evenimente). Totodată, cu fonduri de la bugetul de stat, INS a dotat aceste spații cu bunuri (materiale, obiecte de inventar și mijloace fixe) pe care le-a pus gratuit la dispoziția acestor societăți. Cheltuielile cu consumurile de utilități (energie electrică, energie termică, apă rece, apă caldă, ridicarea gunoiului menajer, alte cheltuieli) ale societăților comerciale respective au fost suportate de la bugetul instituției.

Aceste acțiuni ale INS și ale Centrului de Conferințe au avut drept consecințe:

  • înregistrarea de către Centrul de Conferințe a unor cheltuieli care au condus la realizarea deficitului din contul de rezultat patrimonial pe toată perioada de funcționare a Centrului de Conferințe;

  • prejudicii aduse atât bugetului Centrului de Conferințe, cât și bugetului de stat.

Curtea de Conturi a României
raport public pentru 2013

Raluca Dan