14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:28
No menu items!

Iulia Timoșenko cheamă la război împotriva Rusiei într-o conversație interceptată: „Au depășit orice limită. Nenorociții! Trebuie să punem mâna pe arme și să-i împușcăm”

spot_img

Iulia Timoșenko

Ucrainenii trebuie să pună mâna pe arme și să lupte împotriva rușilor, ar fi spus fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko într-o conversație telefonică interceptată, difuzată luni de televiziunea Russia Today, citată de agenția EFE.

„Eu însămi aș fi gata să iau o mitralieră și să-l împușc în frunte pe acest nemernic”, este auzită Timoșenko spunându-i fostului ministru adjunct ucrainean al Apărării și Securității Naționale, Nestor Șufrici, ea referindu-se probabil la președintele Putin.

„Au depășit orice limită. Nenorociții! Trebuie să punem mâna pe arme și să-i împușcăm pe „kațapi” (termen depreciativ ce face referire la rușii din Ucraina) împreună cu liderul lor. Îmi pare rău că nu am fost aici să conduc acest proces. Nici în glumă nu i-aș fi lăsat să ia Crimeea”, mai spune ea în conversația ce este postată și pe YouTube.

Atunci când Șufrici îi răspunde că Ucraina nu are forțe suficiente pentru a susține o confruntare armată cu Rusia, replica ei este: „Voi găsi o metodă să mă lupt cu acești nenorociți de ruși și sper că voi reuși să-i conving pe toți cei care mă cunosc pentru a mobiliza lumea întreagă imediat ce se va putea”.

Potrivit Russia Today, Timoșenko ar fi confirmat autenticitatea înregistrării, cu excepția părții în care se aude vorbind despre eliminarea celor opt milioane de ruși din Ucraina, însă Șufrici afirmă că înregistrarea este contrafăcută.

C.A.