Italia: Mai multe cutremure de intensitate medie au fost resimţite în ultimele 24 de ore

cutremur

Mai multe cutremure de intensitate medie au fost resimţite în ultimele 24 de ore în mai multe regiuni din Italia, respectiv în Umbria şi Marche (centru-est), Lombardia (nord) şi Calabria (sud), fără a provoca pagube, au anunţat luni serviciile de protecţie civilă, citate de AFP.

Un ultim seism cu magnitudinea 4, urmat de o replică, având epicentrul în strâmtoarea Messina, între Calabria şi Sicilia, a fost resimţit în cursul nopţii de populaţia din Messina şi Reggio Calabria, iar un alt cutremur, de 3,2 grade pe scara Richter a afectat provincia Brescia, în Lombardia, tot în cursul nopţii.

Duminică la prânz, Marche, în special regiunea Fabriano Ancona, şi zonele Perusia şi Gubbio în Umbria au fost afectate de un cutremur cu magnitudinea 4, urmat de replici cu intensitate mică.

C.A.

NICIUN COMENTARIU