6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 6:37
No menu items!

Irina Begu, în semifinalele turneului WTA de la Moscova

spot_img

Tenismena română a învins-o, în sferturi, pe bulgăroaica Țvetana Pironkova, cu 1-6, 6-3, 6-2

irina begu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, locul 61 WTA, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 710.000 dolari, vineri, după ce a dispus în trei seturi de bulgăroaica Țvetana Pironkova, cu 1-6, 6-3, 6-2.

Begu, în vârstă de 24 ani, s-a impus în două ore și 6 minute în fața jucătoarei de la sud de Dunăre, mai bine clasată (27 ani, 43 WTA), revenind după ce a pierdut primul set fără drept de apel, cu 1-6.

Pentru un loc în finală, Irina Begu se va lupta cu învingătoarea partidei dintre Svetlana Kuznețova (Rusia) și Lucie Safarova (Cehia). Pentru calificarea în semifinale, Begu va primi 185 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 34.350 de dolari.

Anul trecut, turneul de la Moscova a fost câștigat de Simona Halep.