12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:17
No menu items!

Iohannis, despre candidatura la prezidenţiale: Dacă mi se propune, sunt dispus

spot_img

Noul președinte interimar al PNL a precizat că dorește să existe o dezbatere pe tema candidaturii la prezidențiale și în organizațiile partidului

Klaus Johannis_SZ

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că, în cazul în care i se va propune candidatura la alegerile prezidenţiale, este dispus să intre în competiţia electorală, menţionând însă că doreşte să existe o dezbatere pe această temă şi în organizaţiile PNL.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Iohannis a răspuns: „Nu m-a rugat nimeni să fac aşa ceva, dar eu i-am rugat pe colegii din partid să dezbată în organizaţiile lor această chestiune, după care probabil vom avea intern o fază de armonizare şi congresul poate ajunge în situaţia să ia o decizie„.

Liderul PNL a fost întrebat dacă ar candida la prezidenţiale în cazul în care ar fi rugat de colegi. „Nu pot să vă răspund, fiindcă nu m-au rugat încă”, a replicat Iohannis.

La observaţia jurnaliştilor că au fost mai mulţi colegi din PNL, inclusiv cei din organizaţia Sibiu, care şi-au exprimat dorinţa ca el să fie candidatul PNL la prezidenţiale, Iohannis a replicat: „O opinie pur personală, pot să vă spun. În cazul în care cineva îmi propune aşa ceva, sunt dispus să fac acest lucru„.

Iohannis a menţionat că o decizie asupra candidatului PNL la prezidenţiale ar putea fi luată la congresul extraordinar de la finele acestei luni.

R.D.