12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:05
No menu items!

Iohannis a semnat: stingerea sau aprinderea neautorizată a candelei de la Mormântul Ostașului Necunoscut se pedepsește

spot_img

Stingerea sau reaprinderea flăcării candelei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut fără aprobarea Guvemului se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, potrivit legii privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea mai prevede că depunerea la Mormântul Ostaşului Necunoscut a altor obiecte în afară de flori, coroane, jerbe de flori sau alte obiecte demne de cinstire a memoriei celor prevăzuţi la art. 2-4 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

De asemenea, introducerea în cimitirele de război a animalelor, pentru păscut sau adăpost, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, la fel şi strămutarea operelor comemorative de război fără aprobările legale, construirea, modificarea, restaurarea sau orice intervenţie asupra acestora.

Înhumarea persoanelor decedate, altele decât cele prevăzute de legea în discuţie, în spaţiile destinate mormintelor de război sau în zona de protecţie a acestora, se sancţionează cu amendă de la 7.000 lei la 10.000 lei şi obligarea la suportarea cheltuielilor pentru aducerea operelor comemorative de război la starea lor iniţială.

Legea – citată de Mediafax- mai prevede că amplasarea şi construirea de noi monumente comemorative, cruci sau orice construcţie ridicată pe spaţiul destinat mormintelor de război sau în zona de protecţie a acestora fără avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se sancţionează cu amendă de la 7.000 lei la 10.000 lei.

Actul normativ a fost adoptat, pe 21 octombrie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. În expunerea de motive a proiectului se arată că Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a constatat, în urma multiplelor controale, că regimul juridic al acestor necropole nu este respectat, cazurile de profanare a mormintelor eroilor de război fiind numerose, oficiul solicitând astfel modificarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, în sensul înăspririi sancţiunilor.