Ioana, împrumută-te și la alte bănci!

cosmina

Creditul contractat de fiica cea mare a președintelui, Ioana Băsescu, a dat ocazia unor instituții să arate că există, cum ar fi Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, și altora că funcționează mai fidel statutului lor – cum ar fi cel de supraveghetor al pieței –, în cazul BNR. Împinsă în corzi de suspiciunile legate de condițiile în care un tânăr notar din România a reușit să obțină un credit agricol de peste 1 milion de euro, banca centrală a luat managementul de criză de coarne și a pornit în control la CEC. Mai mult de gura lumii, căci fie vorba între noi și domnul Vasilescu (consilierul guvernatorului BNR), nu e nimic în neregulă cu împrumutul fiicei președintelui. Dar fiindcă într-o țară civilizată o instituție de tipul băncii centrale e obligată să acționeze rapid și transparent în astfel de cazuri, și la noi, banca centrală s-a făcut că lucrează. Pentru a arăta, în final, că lumea e rea și invidioasă pe succesul unor tineri, fie ei și copii de șefi de stat. Și că, nasol!, nu toată lumea poate lua milionul de la CEC, mai ales dacă n-are noroc în viață.

Unul dintre rolurile BNR, așa cum instituția însăși menționează, este acela de autoritate prudențială. Instituția este obligată, potrivit propriului statut, să identifice riscurile și vulnerabilitățile întregului sistem financiar, în ansamblul său. ”Apariția și dezvoltarea unor disfuncționalități, precum evaluarea incorectă a riscurilor și ineficiența alocării capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar și stabilitatea economică”. Asta spune BNR că face. Minunat! Între poza din statut însă și realitatea din teren diferențele sunt mari spre uriașe, în funcție de unghiul din care privești tabloul. Pe rolul instanțelor din România sunt peste 5.000 de dosare pe clauze abuzive. Din totalul proceselor judecate până acum, 95% sunt câștigate de consumatori. Judecătorii români – așa nepregătiți cum îi vede domnu’ Ghețea, șefu’ de la CEC – dau, cu frecvență săptămânală, câștig de cauză unor clienți ai băncilor, obligându-le în multe cazuri pe acestea din urmă să restituie sume percepute abuziv, fie sub formă de comisioane, fie sub formă de dobânzi. Nici în anii creditului cu buletinul, nici în cei care au urmat, BNR nu a verificat vreun contract dintre o bancă și un client. Fizic, nici nu avea cum s-o facă. Însă BNR știa că majoritatea contractelor sunt unele standard, în proporție covârșitoare de adeziune, în care negocierea corectă și transparentă dintre client și bancă a lipsit. Prin mecanismele proprii însă, chiar și mai puțin ”ortodoxe”, banca centrală ar fi putut să atenueze avântul după profit cu orice risc al băncilor, mai ales dacă e să luăm în serios povestea cu ”stabilitatea economică” din statut. Ar fi putut să-și ia mai în serios rolul de reglementator și supraveghetor al pieței financiare. Dar nu! BNR a ales să închidă ochii. Băncile străine au făcut profituri uriașe în România, prin căi demne de o țară bananieră (de la modul în care banca își fixa dobânda, până la comisioane de-a dreptul SF), profituri care acum sunt puse în pericol fiindcă până și românii care și-ar permite un credit, fripți cu cele trecute, nu mai vor să audă de bancă. Noroc cu statul și cu tineri de succes ca Ioana Băsescu! Ei ce mai găsesc venituri cât să convingă banca de prosperitatea lor viitoare și, deci, de capacitatea de a da banii înapoi. De aceea ar fi bine ca invidioșii să nu se supere pe Ioana Băsescu, ci s-o îndemne să ia credite de la cât mai multe bănci, că poate așa mai vedem banca centrală prin control și la alte bănci.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU