Ioan Rus: Sper să primim aprobarea CE pentru Masterplanul de transport

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, speră ca până la sfârşitul lunii mai să primească aprobarea de la Comisia Europeană pentru Masterplanul de transport

Rus_Ioan_SZ

Ioan Rus a declarat, în cadrul vizitei la lotul 4 al șantierului autostrăzii Turda-Sebeș, că interconectivitatea între regiunile istorice s-ar putea rezolva în următorii patru ani, atât din punct de vedere rutier cât şi feroviar. Rus a fost pe șantier alături de comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, și a spus că speră să primească în cel mai scurt timp, până la sfârşitul lunii mai, aprobarea din partea CE pentru Masterplanul general de transport.

Ministrul Transporturilor a precizat că din momentul aprobării Masterplanului, vom ști sumele pe care le avem la dispoziție pentru infrastructură și le putem prioritiza, astfel încât să demarăm toate proiectele.

Comisarul Corina Crețu a declarat că aceste autostrăzi trebuie să fie nu numai mai rapide, ci și mai sigure față de drumurile care există acum în România.

Sperăm ca, după aprobarea Masterplanului de transport, să putem da drumul proiectelor de mare amploare. Sunt convins că Ministerul Transporturilor va veni cu proiecte mature, care vor duce la dezvoltarea regiunilor.

Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale

Potrivit lui Ioan Rus, autostrada Turda-Sebeș trebuie să fie gata în 2016, iar autostrada Transilvania, care leagă Borș de Brașov, va fi finalizată în 2017.

În Masterplanul de transport, sunt prevăzute a fi finalizate 7 aeroporturi internaţionale, 10 porturi dunărene, 14 centre intermodale, 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030.

Al. Maghiar

NICIUN COMENTARIU