14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:40
No menu items!

Ioan Căbulea, înlocuit cu Anghel Andreescu

spot_img

O schimbare importantă se pregătește la Ministerul Administrației și Internelor. Potrivit unor surse din mediul politic, secretarul de stat Ioan Căbulea, șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, urmează a fi schimbat din funcție de ministrul Mircea Dușa.

Potrivit acelorași surse, propunerea de schimbare a fost înaintată, conform legii, prim-ministrului Victor Ponta de ceva vreme, dar șeful Executivului încă nu a analizat-o.

Ministrul de interne i-a găsit și un înlocuitor lui Ioan Căbulea. Acesta este, potrivit surselor noastre, generalul Anghel Andreescu, fost șef al Jandarmeriei Române. De asemenea, Andreescu a mai ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și Reformei Administrative, în perioada 2005-2009, dar și șef al Serviciului de Protecție și Pază, între anii 1998 și 1999.

Ioan Căbulea este urmărit penal de Parchetul General în cazul organizării referendumului din august pentru demiterea președintelui.

Contactat telefonic, secretarul de stat Ioan Căbulea ne-a declarat că nu a auzit nimic în privința schimbării sale și că informația este o „intoxicare”.