INUNDAŢII în nordul ţării. Zeci de persoane evacuate, sute de case afectate

Avertizarea Cod roşu emisă de hidrologi pentru râul Crasna, în judeţul Satu Mare, a fost prelungită până vineri, la ora 12.00

isu-inundatii

Peste 500 de case şi aproape 2.000 de hectare de terenuri arabile au fost afectate de inundaţii în judeţul Sălaj, iar 53 de poduri au fost avariate, zeci de oameni fiind evacuaţi din calea apelor revărsate. În Maramureş, şase hectare de teren arabil, trei hectare de păşuni şi cinci podeţe au fost afectate de inundaţii, iar zece persoane au fost evacuate, în timp ce alte patru au fost salvate dintr-o rulotă surprinsă de ape.

La nivelul judeţului Sălaj au fost înregistrate, în urma inundaţiilor, pagube însemnate. Astfel, 565 de case, 1.971 de hectare de terenuri arabile şi 268 de hectare de păşuni au fost afectate de inundaţii, iar 53 de poduri au fost avariate. Un număr de 31 de persoane au fost evacuate, iar o comisie specială va evalua starea caselor acestora, pentru a se vedea dacă oamenii se pot întoarce în siguranţă. De asemenea, se va face o evaluare a pagubelor care va fi transmisă Prefecturii Sălaj.

Lucian Adrei Jacodi
purtător de cuvânt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj

În urma inundaţiilor, apele au afectat în judeţul Maramureş circa şase hectare de teren arabil, în jur de trei hectare de păşuni, iar cinci podeţe au fost distruse. Pompierii au evacuat preventiv zece persoane din localitatea Buciumi, iar în localitatea Mireşu Mare au fost salvate, cu ajutorul unei bărci, patru persoane dintr-o rulotă care a fost surprinsă de ape. Joi, se înregistrează o scădere a debitelor râurilor din judeţ.

Oana Alexa Gonczi
purtător de cuvânt, Inspectoratul pentru Situaţii de UrgenţăMaramureş

Avertizarea Cod roşu de inundaţii a fost prelungită până vineri, la ora 12.00, pe râul Crasna, în judeţul Satu Mare, iar Codul portocaliu a fost menţinut joi, până la ora 18.00, pe râul Maja, un afluent al Crasnei.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), de joi, ora 10.00, până vineri, la ora 12.00, rămâne sub avertizare Cod roşu râul Crasna, pe sectorul din aval de staţia Craidorolţ, în sectorul îndiguit, din judeţul Satu Mare.

Avertizarea Cod portocaliu a fost prelungită joi, până la ora 18.00, pe râul Maja, un afluent al râului Crasna, tot din judeţul Satu Mare.

Sub avertizare Cod galben vor fi până vineri, la ora 12.00, râul Crasna, pe sectorul staţiei Supuru de Jos, în amonte de staţia Craidorolţ (judeţul Satu Mare), râul Barcău, în aval de staţia Balc (judeţul Bihor), râul Crişul Negru, pe sectorul din aval de staţia Talpoş (judeţele Bihor şi Arad) şi afluentul său Holod (judeţul Bihor).

Noua avertizare a fost emisă ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, au precizat reprezentanţii INHGA.

R.D.

NICIUN COMENTARIU