13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:37
No menu items!

Întârzieri de o oră la decolare pe Aeroportul Otopeni. Nu sunt curse anulate din cauza vremii

spot_img

Unele aeronave de pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti Otopeni au întârzieri la decolare între 30 de minute şi o oră, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată, a anunţat, duminică, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi viscol cu rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră, care transportă zăpada pe sol, a precizat CNAB într-un comunicat de presă.

Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul „Henri Coandă” din cauza condiţiilor meteo, dar unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol, îngreunate de vreme, întârzieri care punctual pot depăşi o oră.

„Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilajele proprii pentru deszăpezirea pistelor, platformelor şi căilor de rulare, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene”, potrivit CNAB.