INS: Produsul Intern Brut al României a crescut cu 0,3% în 2012

INS: Produsul intern brut al României a crescut cu 0,3% în 2012

INS: Produsul intern brut al României a crescut cu 0,3% în 2012

Produsul Intern Brut din 2012 a fost de 587,4 miliarde lei, în creştere cu 0,3% faţă de 2011, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai de impact evoluții au fost creșterea domeniului informații și comunicații (+29,4%) și scăderea din agricultură (-21,2%).

Anterior, INS anunțase o creștere economică de 0,2% pentru anul trecut.

Alte domenii care au fost pe creștere în 2012 sunt serviciile administrative şi de suport (+8,4%), tranzacţii imobiliare (+1,5%), hoteluri şi restaurante (+0,3%).

În afara agriculturii, s-au mai înregistrat scăderi în industrie (-2,1%) şi intermedieri financiare şi asigurări (-0,2%).

Consumul final total a crescut cu 0,9% în anul 2012, comparativ cu anul precedent, pe baza creşterii cu 0,6% a cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei şi a creşterii cu 1,9% a cheltuielii pentru consumul final al administraţiilor publice.

Formarea brută de capital fix a înregistrat o creştere cu 4%. PIB estimat pentru trimestrul IV din 2012 a fost de 174,8 miliarde lei în preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 0,3% faţă de trimestrul IV 2011.

V.B.

NICIUN COMENTARIU