7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:17
No menu items!

INS: Numărul pensionarilor a scăzut cu aproape 2% în trimestrul trei faţă de perioada similară din 2011

spot_img

 INS: Numărul pensionarilor a scăzut cu aproape 2% în trimestrul trei faţă de perioada similară din 2011

În trimestrul al treilea al acestui an, numărul mediu de pensionari a fost de 5.469.000, în scădere cu 107.000 faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 24.000 mai putin comparativ cu trimestrul precedent, iar pensia medie a fost de 771 de lei, mai mare cu 1,7% faţă de 2011, potrivit INS.

Potrivit datelor transmise, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), pensia medie lunară a fost de 771 de lei, mai mare cu 1,7% faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 0,3% faţă de trimestrul al doilea din 2012.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%), iar dintre aceştia, pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 85,9 la sută.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 778 de lei în trimestrul al treilea, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (624 lei în judeţul Giurgiu faţă de 982 lei în Bucureşti), a precizat INS.

Numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (72,%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.

Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,2 %.

  Totodată, în trimestrul al treilea au fost 605.500 de beneficiari ai prevederilor OUG 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizaţie socială). Dintre aceştia, 421.600 au fost din sistemul asigurărilor sociale de stat (9% din totalul pensionarilor din această categorie) şi 183.900 din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (30,2%).

O.D.