8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 6:35
No menu items!

INS: Care sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult în mai

spot_img

Cartofii, citricele, fructele proaspete și carnea de porc au fost produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna mai raportat la aprilie, iar, la capitolul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit biletele de avion, potrivit Institutului Național de Statistică.

În schimb, au fost consemnate ieftiniri la făină, mălai, fasole boabe și alte leguminoase, ulei, slănină și grăsimi, telemea și ouă.

Cartofii s-au scumpit cu 8,76% în mai față de aprilie, citricele și alte fructe meridionale cu 5,86%, iar fructele proaspete cu 3,77%. De asemenea, carnea de porc a consemnat o creștere a prețului cu 1,6%.

Ieftinirile consemnate în cazul mărfurilor alimentare s-au situat sub 1%.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, energia electrică a înregistrat o majorare de preț cu 1,07%, iar la servicii biletele de avion s-au scumpit cu 7,56%.

Rata anuală a prețurilor s-a menținut la 0,6% în luna mai, înregistrându-se o scumpire a mărfurilor alimentare, cu 2,30%, și a mărfurilor nealimentare, cu 0,23%, dar o ieftinire a tarifelor la servicii cu 1,26%.

Banca Națională a României a revizuit în scădere prognoza de inflație pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,6%.

T.S.