15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:50
No menu items!

Înregistrare video cu audierea Infantei Cristina, publicată de „El Mundo”

spot_img

infanta cristina

Cotidianul „El Mundo” a publicat în ediția digitală de luni un material video de peste cinci minute în care se aude și se vede o parte din audierea Infantei Cristina în fața judecătorului José Castro, care instrumentează dosarul deturnării fondurilor publice la Institutul Noos, prezidat de soțul acesteia, Inaki Urdangarin.

Potrivit EFE, judecătorul a cerut deja poliției să întreprindă cercetări cu privire la persoana care a filmat, înregistrat și transmis cotidianului spaniol declarațiile Cristinei de Borbon, întrucât în sală au fost interzise orice dispozitive electronice și înregistrarea de imagini sau sunete.

În ediția de duminică, „El Mundo” publica o fotografie din sala de judecată în care a fost audiată fiica cea mică a regilor Spaniei. În materialul video, înregistrat cu o cameră din spatele sălii de judecată și pe fundalul căruia se aud huiduielile protestatarilor de afară, Infanta Cristina răspunde întrebărilor judecătorului cu privire la activitățile Institutului Noos.

Judecătorul Castro a impus tuturor celor prezenți în sala de judecată (circa 40 de persoane, din partea apărării Infantei, procuraturii, reprezentanți ai acuzării populare și grefieri) să lase în custodia poliției orice telefon mobil, tabletă, laptop sau orice alt dispozitiv care ar fi putut înregistra audierea. Tot pentru a preveni orice scurgere de informații, judecătorul a fost de acord și cu cererea apărării, ca declarațiile Infantei Cristina să fie înregistrate numai în format audio, pentru transcriere, însă nu și în format video, așa cum se obișnuiește.

C.A.