15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:05
No menu items!

Inflația a mâncat, din nou, din creșterea salarială pe octombrie. Unde se câștigă cel mai bine

spot_img

România, cea mai mare creștere a costului orar cu forța de muncă după Estonia și Lituania

Câştigul salarial mediu net a fost, în luna octombrie a acestui an, de 1.615 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 6 lei (0,4%), dar raportat la inflație câștigul real fost de numai 0,1%. Cele mai mari valori au fost înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în intermedieri financiare câştigul a fost de 3.829 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 900 lei. Evoluţia la nivel naţional a fost influenţată printre altele de acordarea de prime, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) şi disponibilizarea unor salariaţi cu câştiguri reduse.

INS punctează totuși că indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,1%.

Cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat în activităţi extractive (de 13,2%), iar cele mai accentuate scăderi în extracţia petrolului şi gazelor naturale şi în fabricarea produselor de cocserie şi a celor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (cu 26,1%, respectiv 17,7%).

„În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în învăţământ (4%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. De asemenea, în administraţia publică şi sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a crescut uşor în luna octombrie faţă de luna septembrie 2013, cu 0,2%, respectiv 0,6%”, arată INS, într-un comunicat.

Comparativ cu octombrie 2012, câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 4,1%.

C.C.