24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:00
No menu items!

Inculpaţii în dosarul atentatelor din 11 septembrie cer renunţarea la pedeapsa cu moartea

spot_img

11 septembrie

Avocaţii celor cinci acuzaţi de comiterea atentatelor din 11 septembrie au cerut marţi renunţarea la pedeapsa cu moartea, făcând trimitere la Convenţia ONU împotriva torturii, care condamnă relele tratamente suferite de clienţii lor în timp ce erau deţinuţi în închisori secrete, potrivit Mediafax.

„Aveţi puterea să renunţaţi la pedeapsa cu moartea sau să abandondaţi capetele de acuzare, din cauza tuturor obstacolelor cu care ne-am confruntat în acest caz”, a pledat avocatul Walter Ruiz, în faţa judecătorului militar, la începutul unei noi serii de audieri preliminare la Guantanamo.

Avocatul a adăugat că sauditul Mustafa al-Hawsawi, acuzatul pe care îl reprezintă, „are drepturi conferite de Convenţia împotriva torturii”, după ce a fost supus la rele tratamente într-o închisoare secretă a CIA.

Un alt avocat, Jason Wright, a declarat că Khalid Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atentatelor, a fost supus, la rândul său, „la 183 de sesiuni de simulare a înecului”.

Însă judecătorul James Pohl i-a întrerupt, anunţând că relele tratamente pe care cei cinci acuzaţi le-ar fi îndurat în închisori secrete ale CIA, înainte de a fi transferaţi la Guantanamo, în septembrie 2006, constituie informaţii strict secrete şi vor fi abordate cu uşile închise.

Cei cinci acuzaţi de comiterea atentatelor din 11 septembrie riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea a 2.976 de persoane. Procesul lor nu va începe mai devreme de sfârşitul anului 2014.

Test pentru tribunalele militare de excepţie

Unul după altul, avocaţii au apreciat că o decizie a judecătorului care ar proteja faptele petrecute în timpul detenţiei în închisorile secrete ale CIA „va încălca Convenţia împotriva torturii”.

Convenţia ONU împotriva torturii a intrat în vigoare în 1987 şi a fost ratificată de Statele Unite şapte ani mai târziu.

Prin urmare, apărarea a cerut ca textul Convenţiei să fie aplicat „în mod integral” de către tribunalele militare de excepţie de la Guantanamo.

„Unele aspecte cer o anumită cunoaştere a dreptului internaţional”, a declarat James Connell, avocatul acuzatului Ammar al-Baluchi, nepotul lui Khalid Sheikh Mohammed.

În opinia avocatului James Harrington, aplicarea Convenţiei ONU împotriva torturii va reprezenta un test pentru tribunalele militare de excepţie, „privite (deja) cu suspiciune în întreaga lume”, conchide Mediafax.

Argumentele acuzării vor fi prezentate în cursul după-amiezii.

C.A.