11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:19
No menu items!

Încrederea analiștilor financiari în stabilitatea economiei, la maximul ultimelor cinci luni

spot_img

Încrederea analiștilor financiari în stabilitatea economiei, la maximul ultimelor cinci luni

Indicatorul de încredere macroeconomică a ajuns, la finalul lunii august, la maximul ultimelor cinci luni, așa cum reiese din opiniile analiștilor financiari membri ai CFA România. Evoluția indicatorului a fost datorată, în special, îmbunătățirii indicatorului condițiilor curente.

CFA România a lansat în luna mai 2011 Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, prin care dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul condițiilor curente a fost de 33, în creștere față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior, iar indicatorul anticipațiilor a înregistrat valoarea de 56,9 (cu un punct mai mică decât valoarea înregistrată în luna anterioară).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipațiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat pentru orizontul de 6 luni o valoare de 4,4600 (față de 4,5000 în luna anterioară), iar pentru 12 luni de 4,5000 (valoare similară cu cea din exercițiul anterior).

Față de luna anterioară, s-au îmbunătățit așteptările privind mediul de business, condițiile macroeconomice globale, dobânzile în lei pe termen scurt și mediu, lichiditatea pe BVB și prețul țițeiului pentru următoarele 12 luni.

La polul opus, analiștii au așteptări mai pesimiste, față de luna anterioară, cu privire la rata șomajului (care se estimează în creștere), la câștigurile personale în următoarele 12 luni, rata inflației și cursul de schimb.

Cosmina Croitoru