9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 14:30
No menu items!

Închisorile CIA în România, dovedite printr-o decizie a CEDO

spot_img

Închisorile CIA din România sunt dovedite printr-o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a condamnat țara noastră în procesul intentat de un cetățean arab.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a soluționat, joi, plângerea depusă contra României de cetățeanul saudit Abd al Rahim al-Nashiri. Aceasta a acuzat că a fost torturat într-un centru de detenție al CIA, aflat în România. Statul trebuie să plătească 100.000 de dolari, potrivit Antena3. Această condamnare dovedește că, pe teritoriul României, a existat un centru de detenție al CIA.

CEDO s-a pronunţat, joi, și în cazul Zayn al-Abidin Muhammad Husayn, alias Abu Zubaydah, contra Lituaniei, care a acuzat aceeași situație.

Supus torturii

Cei doi, deținuți în prezent la baza navală Guantanamo, din Cuba, au fost numiţi „deţinuţi de valoare ridicată” (HVD) de către CIA, la începutul „războiului contra terorismului” pe care l-a lansat preşedintele George W. Bush după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Abd al Rahim al-Nashiri este un cetăţean saudit de origine yemenită, născut în 1965. Autorităţile americane îl suspectează că a participat, în octombrie 2000, la atentatul asupra navei americană USS Cole în Portul Aden. De asemenea, se bănuieşte că a avut un rol în atacul contra petrolierului francez MV Limburg în Golful Aden, în octombrie 2002. Procedurile judiciare împotriva sa sunt în desfăşurare în SUA.

Al-Nashiri susţine că România a permis CIA să îl deţină în secret pe teritoriul său şi să îl supună torturilor. De asemenea, el acuză România că a permis mutarea sa către alte centre de detenţie secrete ale CIA. Sauditul critică lipsa unei investigaţii rapide şi cuprinzătoare cu privire la acuzaţiile sale. Acest caz a fost înregistrat la CEDO în data de 1 iunie 2012.

Emanuel Stan