Închisoarea din care nimeni nu scapă cu viață / VIDEO

Închisoarea DEEP, din deșertul Mojave, este temută de toți prizonierii din SUA. Aici nu are loc nicio execuție, însă, cu toate acestea, niciun deținut nu scapă viu.

Asta, pentru că în închisoarea de stat din California ajung doar cei care primesc o condamnare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, sentință cunoscută drept “cealaltă pedeapsă cu moartea”, scrie “Daily Telegraph”.

Prizonierii din DEEP sunt cei care au comis crime atroce, iar judecătorii au considerat că nu mai au nicio șansă de a se reabilita în spatele gratiilor. Trei dintre acești detinuți sunt protagonistii unui documentar HBO, care va fi difuzat în Australia.

Unul dintre aceștia, Ken Hartman este în închisoare de 36 de ani. A fost închis la 19 ani, după ce a omorât în bătaie un om, la beție.

“Nu e o sentință mai bună decât pedeapsa cu moartea, pentru că asta e pedeapsa cu moartea. Eu o să ies de aici doar într-un sac din plastic”, spune Hartman, în timp ce un alt deținut adaugă: “Este un coșmar fără sfârșit”.

Pentru a filma documentarul, regizorii Alan și Susan Raymond au primit acces în premieră în închisoarea de maximă siguranță.

NICIUN COMENTARIU