24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:23
No menu items!

Începe războiul economic la vedere: Rusia interzice importul de bovine şi carne de vită din România

spot_img

 Relațiile diplomatice cu Rusia sunt în continuă degradare, pe fondul conflictului geostrategic din zonă

carne

Autoritatea sanitar-veterinară rusă a dispus marţi interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza encefalopatiei spongiforme bovine – ”boala vacii nebune”, potrivit Mediafax, care citează site-ul agenției Itar-Tass.

Interdicţia vizeazã și proteinele procesate de origine animală, alimentele destinate animalelor, care conţin astfel de proteine, şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită.

Conform Itar-Tass, o epidemie de encefalopatie spongiformă bovină în România ar fi fost consemnată de Biroul Internaţional pentru Epizootii.

România a primit recent din partea Organizaţiei Internaționale pentru Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru ”boala vacii nebune.

Pe site-ul destinat alertelor europene în domeniul siguranţei alimentare nu figurează o alertă referitoare la România.

Preşedintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu a declarat pentru Mediafax că există o suspiciune de ”caz atipic” depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută provenienţa animalului.

”Suntem în anchetă de aproximativ o lună şi jumătate legat de acest caz, însă nu putem vorbi de o evoluţie a acestei boli pe teritoriul României. Dacă la finalul anchetei, ce presupune şi teste în laboratorul de specialitate din Marea Britanie, se confirmă că este vorba despre un caz atipic, acesta nu se ia în considerare şi nu se poate vorbi despre un pericol cu privire la siguranţa alimentară a populaţiei”, a spus Mănăstireanu.

S.Z.