10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 21:56
No menu items!

Încep înscrierile la clasa zero. Școlile organizează „Ziua porților deschise”

spot_img

Școlile în care se desfășoară cursuri pentru clasa pregătitoare vor organiza Ziua porților deschise într-una din zilele din intervalul 23 februarie – 2 martie, astfel încât părinții și copiii să poată vizita spațiile școlare și să discute cu cadrele didactice.

Reprezentanții Ministerului Educației Naționale au precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că prima etapă de înscriere a copiilor în învățământul primar (completarea/depunerea cererilor) are loc în perioada 27 februarie – 16 martie. A doua etapă se va desfășura între 24-30 martie. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului județean/al municipiului București de resurse și asistență educațională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 22 februarie – 14 martie. 

„În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de șase ani până la 31 august 2017, inclusiv. La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare”, arată oficialii Ministerului Educației.

Fiecare locuință este arondată unei unități de învățământ din proximitate – școala de circumscripție. Inspectoratele școlare județene, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripțiilor. Inspectoratele școlare vor soluționa orice situație legată de înscrierea în învățământul primar, în interesul educațional al elevului și în limitele legii, au mai precizat reprezentanții ministerului.

„Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent, corect și cât mai rapid informarea și consilierea părinților pe tema prevederilor legii și ale metodologiei. Circumscripțiile școlare, planul de școlarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum și adresele unităților/instituțiilor la care se desfășoară evaluarea psihosomatică vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, precum și ale unităților de învățământ (dacă există)”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ministerul Educației a reamintit că învățământul primar este obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare în învățământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurându-se, astfel, școlarizarea tuturor copiilor.

R.D.