6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:26
No menu items!

Incendiu puternic și explozii într-o hală din Bacău

spot_img

Panică în Bacău duminică noaptea. Un incendiu puternic, în timpul căruia şapte tuburi cu oxigen au explodat, a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un service auto din municipiul Bacău. Pompierii au fost chemați imediat și au acționat cu şase autospeciale pentru a stinge flăcările. Din fericire, nu au existat victime.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, incendiul a cuprins o hală de aproximativ 600 de metri pătraţi în care funcţionau o staţie de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP) la maşini şi un atelier de confecţii metalice. În aceeaşi incintă exista şi o magazie de materiale în care se aflau depozitate 28 de tuburi cu oxigen, din care 18 pline, precum şi opt tuburi cu acetilenă.

Intervenţia a durat trei ore şi s-a desfăşurat cu dificultate deoarece în interiorul atelierului erau depozitate acele tuburi de oxigen, din care şapte au explodat în momentul în care pompierii acționau. Nu au fost victime. Reprezentanţii ISU şi poliţiştii băcăuani au deschis o anchetă în acest caz pentru stabilirea cauzei producerii incendiului. D.M.