15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:48
No menu items!

Incendiu de vegetație uscată, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

spot_img

Un incendiu de vegetaţie uscată şi stuf a izbucnit, luni după-amiază, în apropiere de Cetatea Histria, judeţul Constanţa, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea flăcărilor. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, incendiul a fost anunţat de localnici luni, în jurul orei 15.30, fiind vorba despre o suprafaţă de aproximativ doi kilometri, de-a lungul drumului care duce spre Cetatea Histria.  La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Staţia Midia, iar pompierii au început să stingă flăcările. Pentru moment nu se ştie de la ce a izbucnit focul, dar se presupune că ar putea fi vorba despre o ţigară aruncată la întâmplare sau de un localnic ce a dat foc vegetaţiei uscate de pe terenul său. D.M.