Încă un proces pierdut de o bancă pe clauze abuzive: Instanța obligă returnarea a 23.000 de lei

Imagini regizate cu bancnote, 8 noiembrie 2007. Foto: Andrei Spirache

Volksbank România este obligată să returneze unui client suma de 23.000 de lei, însemnând dobânda, comisionul de risc și cel de administrare, toate percepute abuziv. Banca trebuie să își achite imediat obligațiile, în caz contrar, după o lună, instituția va intra în executare silită.

Curtea de Apel București a admis, luni, recursul unui client al Volksbank România și a obligat banca să restituie sumele pe care le-a încasat în baza clauzelor constatate nule. Decisia este una irevocabilă.

”După mai multe comunicări cu banca, în care clientul a cerut ca dobânda pentru creditul său să fie micșorată, pentru că LIBOR a scăzut, acesta a decis să deschidă o acțiune în instanță. Judecătorii au constatat că, după patru luni de la contractarea creditului, banca a crescut dobânda de la 5,7% la 6,99% pe an”, a transmis Cabinetul de avocat Coltuc.

Dobânda bucureșteanului era compusă din LIBOR (indicele de dobândă la creditele în franci elvețieni) de 2,7% pe an și marja băncii, de 4,2%. Clientul a descoperit că banca și-a crescut marja de la 3% pe an, la 4,2% pe an.

După contractarea creditului, în 2009, indicele LIBOR a scăzut constant ajungând la 0,30%. Potrivit acţiunii depuse în instanță, bucureșteanul a susținut că banca era obligată să diminueze valoarea dobânzii de la 6,9% la 5,5% pe an. De altfel, în mai 2009, acesta a trimis către bancă o solicitare prin care cerea chiar acest lucru, adică diminuarea dobânzii.

”Se poate observa că banca a crescut marja de la 3% la 6% și chiar mai mult. Această majorare a marjei băncii s-a făcut cu încălcarea legii”, arată avocații. În tot acest timp, banca a emis acte adiționale pentru modificarea dobânzii, pe care însă clientul a refuzat să le semneze, spunând că nu este de acord cu condiţiile impuse de bancă.

În contractul de credit, banca a prevăzut următorul articol: “Dobânda este variabilă, în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex.: EURIBOR (Eur)/LIBOR (CHF)/ROBOR (RON) etc.), fără a exista consimțământul clientului”.

Potrivit avocaților din cadrul casei de avocatura Coltuc, aproximativ 95% din procesele intentate de clienții băncilor pe tema clauzelor abuzive sunt câștigate de aceștia. Pe rolul instanțelor se află peste 5.000 de dosare, numai avocații de la Piperea și Asociații reprezentând 2.300 de clienți.

ANPC a transmis recent că va încerca, de la 1 octombrie, să transforme procesele pe rol privind clauzele abuzive practicate de prestatorii de servicii în acțiuni de interes colectiv. Președintele ANPC, Bogdan Nica, a precizat că instituția este în proces cu toate băncile, mai puțin una.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU