18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 14:49
No menu items!

În sfârșit s-a aflat salariul lui Isărescu, datorită ”competiției” cu ASF: 10.000 de euro pe lună

spot_img

Isărescu și Voinea au dezbătut, la Vilnius, măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are un salariu de bază de 10.000 de euro, care poate urca la maximum 12.000 de euro pe lună dacă se adaugă indemnizația de la Consiliul de Administrație, a declarat consilierul șefului băncii centrale, Adrian Vasilescu. Pe de altă parte, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Rușanu, are 14.000 de euro pe lună, net.

„Aşa am ştiut şi eu, că la ASF sunt stabilite salarii identice cu cele de la BNR. Sumele care se vehiculează acum pe ecrane şi despre care se spune că sunt identice ca la Banca Naţională, nu mai sunt identice. Salariul guvernatorului la Banca Naţională este cu mult sub ceea ce am auzit la ASF, de 18.000-20.000 de euro. Salariul de bază al guvernatorului este de aproximativ 10.000 de euro şi urcă la aproape 12.000 de euro cu indemnizaţia de la Consiliul de Administraţie. Celelalte salarii sunt mult mai mici”, a declarat Adrian Vasilescu.

Declarațiile lui Vasilescu vin la o zi după ce purtătorul de cuvânt al ASF, Radu Soviani, a arătat, la Realitatea TV, că salariile din ASF sunt mai mici decât cele de la Banca Națională. „ASF a fost, de la început, transparentă în privinţa politicii de salarizare şi cunoaşteţi comunicarea prin care am spus că preşedintele are 14.000 net, prim-vicepreşedintele 12.000, vicepreşedintele la fel. Toate celelalte salarii sunt potrivit legii şi sunt la un nivel mai mic decât cele întâlnite în Banca Naţională a României”, a declarat Soviani.

În context, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a cerut realizarea unei anchete parlamentare asupra politicii de resurse umane şi a salarizării personalului Autorităţii, în urma unor informaţii apărute în presă potrivit cărora un număr important de angajaţi ai ASF sunt ”rude apropiate ale politicienilor de rang înalt din România”.

C.C.