13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 13:16
No menu items!

În căutarea rezervelor de petrol şi gaze din Marea Neagră

spot_img

ExxonMobil Exploration and Production România (Sucursala Bucureşti) va aloca între 10 – 60 milioane dolari, fără TVA, pentru servicii de foraj în Marea Neagră, potrivit unui anunţ de participare publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Contractul presupune „servicii de foraj direcţional, măsurare şi investigare în timpul forării, pentru un program de forare în Marea Neagră”.

Anunţul implică încheierea unui acord – cadru cu un singur agent economic pe o perioadă de 48 de luni.

Potrivit anunţului de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 11 ianuarie 2013. Ofertele vor fi deschise în 16 ianuarie, ora 16.00.

Petrom şi americanii de la ExxonMobil derulează un proiect de exploatare în Marea Neagră. La începutul acestui an cele două companii au anunţat că au descoperit un zăcământ de gaze naturale, estimat la 42-84 miliarde metri cubi, ceea ce ar înseamna de 3-6 ori consumul anual al României. Producţia ar putea începe în 2018, după cum spun oficialii acestei companii.

ExxonMobil Exploration and Production România a anunţat că pregăteşte pentru următorii doi ani investiţii de până la 1,23 miliarde de dolari în foraj petrolier şi lucrări adiacente în Marea Neagră.

Directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss, declara recent că grupul a găsit în Marea Neagră o rezervă gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă mondială.