10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 10:03
No menu items!

Imoralitatea, la îndemâna persoanelor amabile

spot_img

 Persoanele amabile sunt cele mai predispuse la acțiuni imorale

 moral-immoral

Un studiu efectuat de cercetători francezi și americani își propune să identifice dacă anumite trăsături de personalitate predispun la supunere în fața autorității, chiar dacă în detrimentul valorilor morale, notează cotidianul francez Le Figaro.

Rezultatul cercetării, care urmează să fie publicat în revista științifică „Journal of Personality”, a fost acela că oamenii care se arată amabili și conștiincioși sunt și cei care dau dovadă de cea mai mare aplecare pentru obediență, în pofida a orice.

Cercetători în domeniul psihologiei sociale, conduși de Laurent Begue, de la Universitatea din Genoble, Pierre Mendes-France, au intervievat persoane care au participat la emisiunea „Jocul de-a moartea”, documentar menit să demonstreze că majoritatea indivizilor au tendința de a da ascultare autorității, chiar dacă aceasta implică o transgresare a valorilor lor morale. Sub pretextul unui sondaj de opinie, participanții au fost, opt luni mai târziu, supuși unui chestionar de personalitate. Orientarea lor politică și implicarea lor socială au fost de asemenea măsurate.

Emisiunea de pe France 2 reproducea un experiment desfășurat în 1963, la Universitatea din Yale, de Stanley Milgram. Participanții, care credeau că iau parte la înregistrarea unui nou joc televizat, trebuiau să pună întrebări de cultură generală unor participanți și să „pedepsească” răspunsurile incorecte prin electroșocuri din ce în ce mai puternice, de până la 460 de volți. Participanții ignorau faptul că „jucătorii” erau în realitate actori, iar electroșocurile pur și simplu simulate.

Pentru acest nou studiu, eșantionul a fost reprezentat de 35 de bărbați și 31 de femei, cu vârste între 26 și 54 de ani, supuși unui test de personalitate în conformitate cu grila Saucier. Rezultatele au dezvăluit că vârsta, sexul, religia sau clasa socială nu permit prezicerea predispoziției spre ascultare, în timp ce trăsăturile de personalitate ar juca un rol important.

„Paradoxul este că, în circumstanțele experimentului, tocmai trăsături de personalitate considerate din punct de vedere social drept dezirabile sunt cele care conduc la comportamente sociale indezirabile”, a comentat Laurent Begue, unul dintre autorii studiului.

Atunci când Milgram și-a realizat experimentul, el a descoperit cu stupoare că, sub autoritatea științifică, 65% dintre participanți mergeau până la a le aplica falșilor jucători chiar și cel mai puternic electroșoc. Pe France 2, „obedienții” au reprezentat chiar 80% dintre intervievatori, subliniază Le Figaro.

C.A.