Îl putem înțelege pe Viktor Orban?

Vlad Barleanu

  • Vlad Bârleanu

     

Ungaria este în acest moment veriga slabă a NATO și a Uniunii Europene, în mijlocul unui conflict geostrategic și economic cu Federația Rusă. Sunt zeci de decizii, poziționări și declarații din ultimii ani care atestă crearea unei axe Moscova-Budapesta, iar conflictul diplomatic deschis dintre Ungaria și SUA este cea mai recentă și gravă involuție.

Este necesară o scurtă enumerare a acestor deviații: susținerea proiectului de conducte South Stream, controlat de Gazprom; încheierea unui contract netransparent, de 10 miliarde de euro cu Rosatom, pentru modernizarea centralei nucleare de la Paks; renunțarea la o serie de mecanisme democratice în politica internă și transformarea instituțiilor de stat într-un monopol al FIDESZ; declarațiile premierului Viktor Orban despre apusul democrațiilor liberale și despre necesitatea adoptării unui model neliberal, pe modelul Rusiei, Chinei sau Turciei; politicile economice naționaliste, măsurile împotriva capitalului străin; criticile aduse embargoului comercial impus Rusiei; declarațiile de sprijin la adresa autonomiei Transnistriei și a zonelor din vestul Ucrainei locuite de maghiari; limitarea libertății de exprimare și intenția de a taxa accesul la Internet.

Toate aceste elemente sunt vulnerabilități și la adresa securității naționale a României. Într-o analiză foarte bună publicată pe 29 octombrie în „Adevărul”, profesorul Dan Dungaciu detaliază parametrii pe care s-a constituit „axa Moscova-Budapesta”, prin prisma acțiunii politice a lui Viktor Orban, de când a redevenit premier, în 2010.

La fel de important mi se pare, însă, de stabilit ce anume l-a împins pe Orban către o asemenea orientare strategică. Până la urmă, Orban este un politician care și-a început cariera printr-un gest public de respingere a comunismului și a ocupației sovietice. Nu cred că este un filo-rus din convingere. Este un politician populist care a fost adus într-o asemenea situație de o conjunctură în care au roluri bine definite atitudinile populației ungare, frustrarea istorică, criza economică și greșelile aliaților occidentali.

Renașterea populismului în Europa este un fapt consacrat și va fi alimentat de crizele economice și politice care vor urma. Resursele naturale se epuizează, populația globală crește, ”bula” monetară (fiat money) se poate sparge în orice moment, puterile asiatice vor o reîmpărțire a puterii și influenței mondiale, falia dintre nordul și sudul Uniunii Europene s-ar putea adânci. Pe acest fundal, România ar trebui să rămână pe linia parteneriatului SUA – NATO, dar în mod rațional și cu protejarea intereselor economice. Oricând este posibilă apariția unui alt lider populist în regiune, inclusiv în România, care să exagereze în oricare dintre cele două sensuri.

Orban este un lider populist care a urcat pe un val de atitudini politice și sentimente reale ale populației Ungariei, care aveau nevoie de un declanșator. Dacă nu era Orban, trebuia inventat un personaj cu alt nume, de aceea propun o analiză de jos în sus și o comparație cu ce se întâmplă în România.

Aceste atitudini și sentimente ale populației Ungariei și acțiunile subsecvente ale regimului Orban pot fi separate în două categorii:

1) Percepția de nedreptate istorică prin Tratatul de la Trianon; Ungaria Mare ca proiect de țară; senzația că NATO și UE sunt sisteme în care problema granițelor nu se mai poate pune; apariția crizei de securitate în Ucraina, care poate transforma redesenarea granițelor și intervențiile externe pentru protejarea co-naționalilor în instrumente acceptabile.

2) Criza economică provocată în Occident; comportamentul abuziv al băncilor cu capital străin și al companiilor de utilități; griparea proiectului de integrare economică a UE; nesiguranța provocată de dependența de importurile de gaze.

După cum a remarcat și Stratfor, Orban se consideră un lider vizionar și a pornit de la premisele că Uniunea Europeană este un proiect mort și că americanii nu vor apăra flancul estic al NATO în cazul unei confruntări militare, astfel încât trebuie să găsească o cale de dialog cu Federația Rusă.

Într-o comparație cu ruleta de cazino, România mizează pe cealaltă culoare: UE/NATO, respingerea dialogului cu Rusia dintr-o postură de partener minor, integritatea teritorială ca valoare supremă.

Însă majoritatea problemelor expuse la punctul 2) pot fi pe o listă rațională și în România, chiar dacă ar putea fi taxată imediat ca populistă.

Cele mai mari șocuri în relația dintre Ungaria și Occident au fost declanșate de politica naționalismului economic dusă de Orban, prin care și-a fixat câteva obiective: reindustrializarea economiei, șomaj zero, scăderea datoriei publice, reducerea capitalului străin din sectorul bancar, renunțarea la acordurile cu FMI. Orban a și acționat în acest sens.

Încercați să faceți un sondaj profesionist sau doar printre prieteni, cu următoarele întrebări:

• Ați fi de acord ca ajutoarele sociale să se acorde celor apți de muncă doar în schimbul muncii în folosul comunității? (Așa cum se întâmplă în Ungaria)

• Ați fi de acord ca statul să legifereze returnarea obligatorie a tuturor comisioanelor încasate abuziv de bănci în contractele de credit? (În Ungaria, trebuie să returneze 3,2 miliarde de euro, prin lege)

• Ați fi de acord ca statul să întărească mecanismele de control asupra companiilor de energie, astfel încât facturile pentru curentul electric să scadă? (În Ungaria au scăzut cu 20% în 2013)

Acestea sunt probleme reale pentru România, care trebuie rezolvate rațional, pentru a evita soluții foarte agresive sau populiste. Băncile cu capital occidental din România au făcut mulți ani profituri imense în România, inclusiv prin impunerea de comisioane abuzive. În 2009, când s-a declanșat criza, aceste bănci au recurs la dezintermediere – au dus bani în țările de origine și au lăsat România cu opțiunea unui credit la FMI, care a adus austeritate. O companie de distribuție a energiei, cu capital italian, și-a furat clienții prin facturi, nu a făcut investițiile la care s-a angajat și nu respectă contractul de privatizare. Eșecul proiectului Nabucco a fost cauzat de influența Rusiei, dar și de interesele comerciale ale unor companii din Marea Britanie, Germania și Italia.

Nu voi spune că străinii sunt de vină pentru situația economică a României, dar trebuie să înțelegem că suntem într-un război comercial de tipul ”toți împotriva tuturor” și că statul trebuie să-și apere interesele fără complexe, în paralel cu respectarea valorilor UE.

Este clar că Federația Rusă și aliații săi reprezintă pericolul geostrategic major pentru România – un pericol la adresa integrității teritoriale, a securității și a economiei.

Însă Occidentul, care înseamnă valori democratice, economie de piață, dezvoltare, garanții militare, dar și interese economice și valori culturale uneori diferite, trebuie să fie mai atent să nu ne împingă în direcția opusă. Rusia are știința și abilitatea de a profita de orice breșă. Așa cum s-a văzut în cazul domnului Orban.

NICIUN COMENTARIU