20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:44
No menu items!

ÎCCJ: Dan Şova iese din arestul la domiciliu

spot_img

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Șova, trimis în judecată în dosarul CET Govora.

Decizia a fost luată de un complet de divergență, format din trei judecători, după ce doi magistrați nu au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Șova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergență a înclinat balanța în favoarea judecării lui Dan Șova în libertate, sub control judiciar.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Șova trebuie să se prezinte în instanță ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește, să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată şi să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum și cu martorii din cauză.

Dan Șova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie și plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora. Potrivit DNA, „în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.”

M. N.