9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:23
No menu items!

ÎCCJ a amânat sentința definitivă în dosarul CET Govora

spot_img

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni că pe data de 20 iunie va pronunţa sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Şova a fost condamnat în primă instanţă la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, anunță Agerpres.

În ultimul său cuvânt, Dan Şova le-a spus magistraţilor că a refuzat până acum să facă declaraţii în spaţiul public despre acest dosar, însă a precizat că aceasta nu înseamnă că „tăcerea” sa este a unui om vinovat. El le-a mai spus judecătorilor că, dacă ar fi fost vinovat, poate ar fi fost tentat să ajungă la o înţelegere cu procurorii.

De cealaltă parte, reprezentantul DNA a solicitat condamnarea lui Dan Şova la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, susţinând că pedeapsa de 3 ani închisoare dată de instanţa de fond este „nejustificat de blândă”.

Reprezentantul DNA a mai cerut ca fostul director al CET Govora Mihai Bălan, condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare, să primească 3 ani închisoare cu executare, având în vedere că acesta nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului de 1,3 milioane lei.

În septembrie 2017, Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Instanţa a admis atunci acţiunea civilă exercitată de CET Govora, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.301.410 lei. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova. Decizia a fost atacată cu apel de cei doi inculpaţi, dar şi de către DNA.

Alex Militaru