Ianukovici și fiii săi contestă la Curtea Europeană de Justiție sancțiunile din partea UE

Mai mulți apropiați ai lui Ianukovici, care au fost incluși pe „lista neagră” a UE, au înaintat plângere la CEJ

Viktor Ianukovici

Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici și fiii săi au inițiat o plângere la Curtea Europeană de Justiție (CEJ) de la Luxemburg, cu privire la înghețarea activelor lor, informează EUobserver, potrivit RIA Novosti.

Ianukovici, care se consideră președintele legal al Ucrainei, și fiii săi Viktor și Aleksandr, s-au adresat CEJ în data de 14 mai. Acțiuni în acest sens au întreprins de asemenea șase apropiați ai lui Ianukovici, care au fost incluși pe „lista neagră” a UE, în acest sens, fostul premier al Ucrainei, Nikolai Azarov, și fiul său Aleksandr au înaintat plângere la CEJ în data de 12 mai, iar fostul șef al Administrației prezidențiale, Andrei Kliuev la 15 mai. În toate documentele este subliniată necesitatea ridicării sancțiunilor.

Conform EUobserver, alte patru persoane incluse pe „lista neagră” a UE s-au adresat Consiliului UE, cu solicitarea de a prezenta dovezi privind însușirea ilegală a unor mijloace de stat.

Aceeași publicație anunța anterior că Azarov încearcă să obțină scoaterea sa de pe lista celor vizați de sancțiunile UE. Potrivit EUobserver, compania germană de avocatură Alber&Geiger reprezintă interesele a doi cetățeni ucraineni care doresc dezghețarea activelor lor. Trei surse diplomatice au confirmat că, încă din data de 5 martie, Consiliul UE a primit o cerere din partea unui Azarov și „membrilor familiei sale”, fapt ce i-a permis publicației să tragă următoarea concluzie: este vorba despre fostul premier și fiul său Aleksei, incluși de asemenea pe lista celor vizați de sancțiuni.

Cererea, potrivit diplomaților, este analizată în prezent de grupul de lucru al Consiliului UE pentru Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală.

În data de 6 martie, UE a publicat lista persoanelor sancționate, suspectate de însușire ilegală de mijloace de stat în Ucraina. Pe listă au fost incluși Viktor Ianukovici, fostul șef al Administrației prezidențiale Andrei Kliuev și alți 16 oameni de afaceri și foști înalți funcționari ucraineni. Activele bancare ale acestora au fost înghețate pe teritoriul Uniunii Europene.

C.A.

NICIUN COMENTARIU