11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:22
No menu items!

Iași: Cinci persoane au ajuns la spital după coliziunea a două tramvaie

spot_img

ACCIDENT - TRAMVAI

Cinci persoane au ajuns luni la spital, după ce au fost rănite în urma coliziunii a două tramvaie într-o intersecție din municipiul Iași, transmite Agerpres.

Coordonatorul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Sfântului Spiridon, Diana Cimpoeșu, a declarat că la fața locului au intervenit mai multe echipaje. Patru persoane, trei femei și un bărbat, pasageri în cele două tramvaie, sunt în curs de evaluare la unitatea de urgențe, un altul fiind transferat la Spitalul de Neurochirurgie.

Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iași, a declarat că în accident a fost implicat un tramvai care circulă pe ruta Gară-Piața Unirii. Pe strada Arcu vatmanul nu a frânat la timp și a intrat în tramvaiul din fața lui, accidentul având loc în pantă. În urma accidentului cele două tramvaie au deraiat.

Polițiștii ajunși la fața locului au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Lucian Mera