Iațeniuk: Putin vrea să elimine Ucraina ca stat independent și să restaureze URSS

Declarațiile vin în contextul unui armistițiu fragil în estul Ucrainei și al procesului de asociere cu UE

Arseni Iaţeniuk

Obiectivul președintelui rus Vladimir Putin este de a ”elimina Ucraina ca stat independent” și de a crea din nou Uniunea Sovietică, a declarat sâmbătă, la Kiev, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, potrivit agențiilor de presă internaționale.

Iațeniuk a făcut apel către SUA și UE să fie garanții unui plan de pace în Ucraina, considerând că ”scopul lui Vladimir Putin nu este doar să ia regiunile Donețk și Luhansk, dar să ia Ucraina în întregime”.

”El nu poate accepta ideea că Ucraina ar putea face parte din familia europeană, el vrea să restaureze Uniunea Sovietică”, a afirmat Iațeniuk, în contextul în care Kievul va ratifica marți acordul de asociere cu UE.

Următoarea etapă din acțiunea Rusiei ar fi crearea unui culoar terestru de acces către Crimeea, peninsula anexată în martie, ceea c ear însemna ocuparea mai multor regiuni din sudul Ucrainei.

Oficialul ucrainean a salutat noile sancțiuni impuse Moscovei de către Uniunea Europeană și SUA și a subliniat că măsurile respective constituie o amenințare majoră pentru economia rusă.

Kievul și Occidentul acuză Rusia de înarmarea insurgenților separatiști și de trimiterea de trupe în estul Ucrainei, conflict care a dus la moartea a peste 3.000 de persoane, acuzații respinse ferm de către Moscova.

”’Aș fi fericit ca pacea să se instaleze în țara mea, dar întrebarea este care ar fi prețul pentru această pace. Noi ne vom bate pentru țara noastră și pentru independența noastră’”, a mai spus Iațeniuk.

Armistițiul încheiat la Minsk este în vigoare de peste o săptămână, în pofida unor încălcări sporadice.

V.B.

NICIUN COMENTARIU