27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 16:21
No menu items!

Hunor: Nu vrem ca Jobbik să dărâme ce am construit în 25 de ani

spot_img

Kelemen Hunor: Ponta, Antonescu și Blaga la congresul UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că nu dorește ca partidul extremis Jobbik să vină în România și să dărâme tot ce a construit UDMR timp de 25 de ani.

Pe de altă parte, liderul maghiar a afirmat că Parlamentul nu poate interzice în mod colectiv prezenţa membrilor Jobbik în România, aşa cum a propus preşedintele Traian Băsescu, ci doar unor persoane din partid.

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că interzicerea colectivă a accesului în ţară a membrilor unui partid contravine principiului european al liberei circulaţii, pentru că „nu scrie pe fruntea niciunui om că face parte din Jobbik”.

Jobbik nu a pus nicio cărămidă la ceea ce am făcut noi în 25 de ani în România prin efortul nostru comun, prin instituţii parlamentare sau politice, prin dialog. Ei nu au contribuit la aşa ceva şi nici nu e de dorit să vină şi să dărâme ce am construit. Noi nu dorim acest lucru

Kelemen Hunor
liderul UDMR

Kelemen Hunor a precizat că UDMR nu a stabilit relaţii instituţionale cu Jobbik şi crede că această poziţie de a nu avea nicio legătură cu partide de extremă dreapta sau stânga „este corectă”.

În ceea ce priveşte evenimentele de la Târgu Mureş, din punctul nostru de vedere, orice prezenţă în România nu este de dorit în această perioadă de campanie electorală în Ungaria, dacă celelalte partide se comportă civilizat, şi Jobbik ar trebui să fie mult mai reţinut. Dacă vin cu mesaje extremiste, cu provocări, ne delimităm de ei. Cei care au provocat incidentele au fost cei de la organizaţia «64 de comitate» şi ceea ce spuneam despre Jobbik este valabil şi despre această organizaţie. Cred că nu trebuie să vină şi să demonstreze în România în niciun fel

Kelemen Hunor

Acesta a precizat că ziua de 10 martie, din punct de vedere istoric, este un eveniment trist pentru secui şi maghiari şi nu are nicio legătură cu relaţiile româno – maghiare şi cu românii.

„Este o zi când comemorăm victimele de acum 160 de ani, nu are legătură cu ce fac organizaţiile extremiste”, a subliniat Hunor.

 Valeriu Motoc