8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 9:33
No menu items!

Huffington Post: “Într-un fel, România este o mină de aur ascunsă în industria turismului”

spot_img

Huffington Post: “Într-un fel, România este o mină de aur ascunsă în industria turismului”

România este o mină de aur încă nedescoperită a industriei turismului, sunt de părere cei de la Huffington Post, care au publicat o cronică măgulitoare la adresa potențialului țării în acest domeniu. Principalele atracții ale României sunt, în opinia jurnaliștilor americani, ospitalitatea oamenilor, peisajul sălbatic, dar și istoria fascinantă ”care așteaptă să fie descoperită”.

”Într-un fel, România este o mină de aur ascunsă în industria turismului. Dispune de o bogăție de așezări tradiționale și locuri naturale, pregătite pentru un milion de oportunități. Doar că așteaptă momentul potrivit pentru a fi descoperite, iar momentul a venit”, relatează cei de la Huffington Post.

Jurnaliștii trec în revistă argumentele general valabile pentru ca o destinație turistică să fie una de top, ”în afara băuturii ieftine (chiar dacă România face față cu brio acestei provocări)”: o istorie interesantă, o selecție satisfăcătoare de monumente și clădiri lângă care să se fotografieze turiștii și un sistem de transport decent.

”Este corect să spunem că România are una dintre cele mai interesante istorii din Europa, precum și câteva legende faimoase de care s-ar putea să fi auzit (cine nu a auzit de Dracula!). În plus, e destul să analizăm selecția de castele, biserici și capodopere arhitecturale ca să ne entuziasmăm de oportunitățile fotografice. Mai mult, în condițiile în care Costa del Sol devine, treptat, un oraș sufocant cu clădiri tot mai înalte, România e plină de dealuri, păduri bogate și cărări șerpuitoare”, scriu cei de la Huffington Post.

Însă cel mai surpinzător lucru, mai scriu jurnaliștii americani, este că turiștii străini beți și muncitorii blazați sunt înlocuiți cu localnici prietenoși și ospitalieri, dispuși să te ajute fără ca măcar să le ceri asta.

”De fapt, aș merge atât de departe încât să spun că România a fost cea mai prietenoasă țară pe care am vizitat-o până acum, și cred că asta are parțial legătură tocmai cu lipsa turismului. Fiindcă știți cum e: în locurile ultra-frecventate, muncitorii și localnicii devin iritați din cauza turiștilor obsedați de fotografii. Însă, în România, cetățenii par să afișeze o încântare sinceră atunci când devii interesat de țara lor”, relatează publicația.

Jurnaliștii își exprimă regretul că România a avut parte de materiale de presă negative în ultima vreme, care s-au concentrat masiv pe afluxul de imigranți care și-ar ”lua zborul” spre zone mai bogate ale Europei.

”Da, este încă o țară săracă, lucru evident peste tot în jur: în clădirile scorojite care au nevoie de renovare, în oamenii străzii și în haitele de câini comunitari care populează orașele. Dar asta se șterge ușor, iar ospitalitatea și căldura oamenilor, frumusețea de pe fiecare stradă și colț de țară, dar și istoria fascinantă care așteaptă să fie descoperite compensează minusurile”, punctează cronica.

În final, jurnaliștii spun că turiștii străini încep și ei să vadă lucrurile astfel. Ei dau ca exemplu castelul Peleș din Sinaia, unde o mulțime de turiști germani s-au bucurat de peisaj și de arhitectură. ”Pun pariu că este doar o chestiune de timp până ca România să intre pe lista destinațiilor turistice de top. Sper numai ca țara să nu-și piardă candoarea și frumusețea ei naturală pe parcurs”, încheie jurnaliștii de la Huffington Post.

C.C.