Hrebenciuc, Unghianu și Fruntelată câștigă procesul cu BCR

Viorel Hrebenciuc, Mihai Unghianu şi Dan Fruntelată au câştigat procesul cu Banca Comercială Română (BCR), aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care li se solicită să restituie peste cinci milioane dolari ca despăgubiri pentru contractul încheiat în 1995 privind editarea albumului “Eterna şi Fascinanta Românie”.

Dosarul a fost soluţionat luni de către Tribunalul Bucureşti. Instanţa a respins ca neîntemeiată cererea principală a BCR, de restituire a celor 5,79 milioane dolari şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că a rămas fără obiect solicitarea ca aceşti bani să fie restituiţi de către Hrebenciuc, Unghianu şi Fruntelată.

În martie 1995, Viorel Hrebenciuc, secretar general al Guvernului, Mihai Unghianu, care era adjunctul său şi Nicolae Dan Fruntelată, secretar de stat în Ministerul Informaţiei Publice au semnat un contract cu firma franceză Groupe Saintonge Edition, controlată de omul de afaceri Adrian Costea, cu cetăţenie română şi franceză. Prin acesta se stabilea publicarea unui album foto despre România, denumit “Eterna şi Fascinanta Românie”. Acesta ar fi trebuit să fie distribuit în 144 ţări pentru a atrage investitori străini. Contractul era sponsorizat de Bancorex, fosta Bancă de Comerț Exterior, cu 5,79 milioane de dolari.

După încheierea contractului de sponsorizare, firma franceză a primit în contul unei bănci străine, în avans, suma de 1,5 milioane de dolari, dar din comanda de 97.000 exemplare nu au fost livrate decât 4.200 bucăţi.

În februarie 1998, Bancorex a formulat o cerere de chemare în judecată a Secretariatului General al Guvernului, solicind instanţei să constate nulitatea contractului de sponsorizare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat litigiul irevocabil în favoarea Băncii Comerciale Române (care a preluat prin fuziune Bancorex), în sensul constatării nulităţii absolute a acestui contract de sponsorizare.

BCR a solicitat în instanţă ca suma de 5,79 milioane dolari să-i fie restituită, iar SGG i-a chemat în garanţie pe Viorel Hrebenciuc, Mihai Unghianu şi Dan Fruntelată, astfel încât aceştia să fie obligaţi să despăgubească Secretariatul General al Guvernului pentru prejudiciul suferit, în echivalent cu suma solicitată de BCR.

Soluţia instanţei a fost însă de respingere a cererii principale ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, de respingere a cererii de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.

NICIUN COMENTARIU