14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:59
No menu items!

Hidroelectrica amână numirea Consiliului de Supraveghere

spot_img

Administratorul Fondului Proprietatea, Franklin Templeton Investment Management, a transmis o scrisoare deschisă ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, prin care protestează faţă de solicitarea acţionarului majoritar al Hidroelectrica de a amâna discutarea numirii noului consiliu de supraveghere al companiei, în cadrul următoarei adunări generale a acţionarilor.

Fondul Proprietatea anunța pe 4 octombrie 2012 că decizia finală în privinţa numirii membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica va fi luată de acţionarii companiei în cadrul Adunării generale a acţionarilor, iar mandatul acestora va începe efectiv doar după ieşirea Hidroelectrica din procedura de insolvenţă.
FP a propus în data de 1 octombrie nominalizarea lui Remus Vulpescu şi a Oanei Truţă pentru funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.

Hidroelectrica şi-a declarat insolvenţa iar Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis pe 10 octombrie să anuleze o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la Fondul Proprietatea (FP), din septembrie 2010, prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator.

Însă compania susţine că versiunea actului constitutiv la care face referire decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este cea în vigoare, în prezent. În consecinţa, Templeton va continua să administreze Fondul în conformitate cu contractul său de administrare încheiat cu Fondul şi cu Actul constitutiv în vigoare şi a hotărârilor acţionarilor, în colaborare cu Comitetul Reprezentanţilor, se mai arată în informarea respectivă.

Oricum, poptrivit Franklin Templeton, amânarea alegerii noului consiliu de supraveghere va conduce la noi întârzieri ale aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă vizând guvernanţa corporativă în întreprinderile publice.

”Ne pronunţăm cu fermitate împotriva amânării luării unei decizii cu privire la numirea noului consiliu de supraveghere al Hidroelectrica, lucru care ar avea consecinţe negative. Transmite un semnal negativ tuturor creditorilor companiei, precum şi tuturor investitorilor români sau străini interesaţi să investească în România, din cauza numeroaselor întârzieri legate de numirea noilor administratori şi directori generali în companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei. Transmite un mesaj public puternic că Ministerul Economiei nu respectă angajamentele pe care statul român şi le-a luat faţă de instituţiile financiare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană)”, se mai spune în scrisoarea trimisă pe adresa ministrului Chiţoiu.

Fondul Proprietatea consideră că introducerea unui punct distinct pe ordinea de zi care să aprobe amânarea discutării unor puncte solicitate de către un acţionar minoritar poate fi uşor interpretată ca fiind un abuz de poziţie majoritară şi este, totodată, o gravă încălcare a principiilor de guvernanţă corporativă.