Guvernul anunță relansarea investițiilor din 2018. Care sunt cifrele

Cheltuielile cu investiţiile ale bugetului general consolidate vor fi, anul viitor, de 38,5 miliarde de lei, în creştere cu peste 11 miliarde (42%) faţă de valoarea consemnată în acest an, de 27 de miliarde de lei, se se arată în Raportul privind situaţia macroeconomică a României pe anul 2018 şi proiecţia acesteia pe anii 2019-20121, elaborat de Ministerul Finanţelor și citat de publicația Economica.net.

Anul 2017 a fost unul slab pentru investiţiile publice – doar 9,59% din cheltuielile totale ale bugetului general consolidat. 

După anul viitor, când investiţiile publice vor ajunge să fie cu peste 40% mai mari faţă de ce s-a cheltuit în acest an, iar procentul lor în totalul cheltuielilor bugetare totale va ajunge la 12,25%, următorii trei ani vor consemna o creştere, de la an la an. Astfel, la nivelul anului 2021, investiţiile publice vot ajunge să reprezinte 14,58% din cheltuielile totale ale bugetului. La nivelul acelui an, ele vor ajunge la 54,3 miliarde de lei, adică dublul sumei cheltuite de autorităţile centrale şi locale în 2017.

”Cheltuielile de investiții cuprind cheltuielile aferente programelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare, cheltuieli de capital şi cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă,” afirmă Ministerul Finanțelor.

În ciuda scăderii din 2017 (în 2016 investiţiile publice au fost cu 1,6 miliarde de lei mai mari), Finanţele spun că a fost respectată totuşi “regula de aur”, şi anume investiţiile au fost întotdeauna mai mari decât deficitul bugetar, ca raport în PIB. În 2017, ele au însumat 3,21% din PIB, iar deficitul este estimat la 2,96%, urmând ca în acest an procentul să crească la 4,24%, la un deficit identic, de 2,96% din PIB.

“O prioritate majoră a Guvernului o reprezintă îmbunătățirea procesului de evaluare, selecție, prioritizare și implementare a investițiilor publice, pentru a spori absorbția fondurilor europene, în vederea descongestionării spațiului fiscal și a susținerii creșterii economice”, spun Finanţele.

Guvernul are oricum aprobat încă din vara acestui an un memorandum de prioritizare a investiţiillor publice semnificative, cu 123 de astfel de proiecte, marea majoritate în domeniul Transportutrilor. Dintre acestea, 35 sunt finalizate deja, 65 sunt în curs de implementare şi 23 sunt cu stadiul fizic la 0%.

“S-a constatat, că proiectele al căror stadiu fizic de execuţie este 0% au un necesar de finanţare până la finalizare ce reprezintă 39,81% din totalul necesarului de finanţat pentru proiectele de investiţii publice semnificative, proiectele în curs de implementare au o pondere a necesarului de finanțare până la finalizare de 60,19% în totalul necesarului de finanţat, iar proiectele cu stadiu fizic de execuție de 100% au un necesar de finanțare până la finalizare ce reprezintă 1,08% din totalul necesarului de finanţat pentru proiectele de investiţii publice semnificative”, mai arată Ministerul.

T.S.

 

NICIUN COMENTARIU