11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:33
No menu items!

Grevă japoneză în sistemul sanitar timp de trei zile

spot_img

protest-medici

Angajaţii din sistemul sanitar sunt în grevă japoneză, de luni până miercuri, timp în care vor purta banderole tricolore, fără a opri activitatea.

Potrivit calendarului de proteste stabilit deja, pe 2 noiembrie, de la ora 11.00, organizaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate vor participa la un marş în Bucureşti, pe traseul Piaţa Constituţiei – Ministerul de Finanţe – Piaţa Victoriei.

Preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a precizat că – având în vedere hotărârile luate de Consiliul Naţional întrunit în 3 octombrie şi luând în considerare consultările din perioada 5-7 octombrie, precum şi discuţiile din cadrul Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate – în perioada 14 – 16 octombrie toţi salariaţii din sănătate vor participa la o grevă japoneză, purtând, pe braţul drept, o banderolă tricoloră.

Liderul sindical a precizat că, începând din 7 octombrie, Federaţia Sanitas a declanşat procedurile de organizare a grevei generale.

Angajaţii din sistemul sanitar vor să declanşeze în noiembrie greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor acestora.

Aceştia cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

R.D.