15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:46
No menu items!

Grav accident, pe DN7, la ieșirea din Orăștie: nouă răniți

spot_img

Cel puţin nouă persoane au fost rănite, joi dimineaţa, într-un accident produs la ieşirea din Orăştie, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, Bogdan Dănăiaţă, cel puţin nouă persoane au fost rănite după ce un autoturism şi o dubiţă s-au ciocnit, joi dimineaţa, pe DN 7, la ieşirea din Orăştie.

La rândul lor, reprezentanții Poliției au precizat că accidentul s-a produs după ce o femeie aflată la volanul autoturismului nu a acordat prioritate de trecere dubiţei care circula pe DN7.

Cei nouă răniţi – opt bărbaţi şi o femeie – au fost transportaţi la spitalele din Deva, Orăştie şi Hunedoara.

Potrivit ISU, opt răniţi au leziuni care nu le pun viaţa în pericol. O persoană, care rămăsese încarcerată, a suferit răni grave.

R.D.