Gorghiu în ton cu Ponta la consultările de la Cotroceni

Liderii PNL au susținut aceleași soluții legislative ca și PSD în cazul legislației privind votul în diaspora, Codul electoral și revizuirea Constituției

Alina Gorghiu_SZ

Consens pe linie la consultările de la Cotroceni pe tema priorităților legislative din sesiunea care va începe săptămâna viitoare. Liderii PNL au susținut aceleași soluții ca și aceia ai PSD la problemele aflate pe agenda discuțiilor cu președintele Klaus Iohannis: modalitatea de organizare a alegerilor în diaspora, finanțarea partidelor politice sau reducerea numărului de parlamentari.

Astfel, la finalul consultărilor, co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că liberalii susţin o nouă lege a finanţării partidelor, un sistem bicameral, cu reducerea numărului de parlamentari şi un sistem de vot mixt.

Blaga a arătat că, în cadrul întâlnirii cu şeful statului, s-a discutat despre o nouă lege a finanţării partidelor politice şi a precizat că se impune de urgenţă luarea unor măsuri, şi anume o “transparenţă totală a cheltuirii banilor în campania electorală”, precum şi introducerea societăţii civile în sistemul de verificare, alături de instituţiile statului, respectiv AEP şi Curtea de Conturi.

Blaga a menţionat că se impune “limitarea cheltuielilor din campania electorală”, şi a arătat că partidele trebuie să facă astfel de cheltuieli doar pentru informarea cetăţenilor, respectiv “cheltuieli cu mass-media, cu afişe, etc, dar fără celebrele de acum stilouri şi alte lucruri de genul ăsta”.

Vasile Blaga a spus că o temă de discuţie a fost şi votul din diaspora. “Noi suntem consecvenţi, PNL, şi considerăm că cetăţenii români, oriunde ar fi în ziua votului, trebuie să poată să şi voteze. Sunţinem votul prin corespondenţă. Şi mai mult, învăţând din experienţa campaniei electorale, trebuie să asigurăm posibilitatea să se elimine în totalitate votul multiplu, turismul electoral”, a spus Vasile Blaga.

Blaga a mai declarat că, în ceea ce priveşte alegerile locale, PNL susţine alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene, în două tururi, pentru reprezentativitate, iar în privinţa alegerilor generale, trebuie redus semnificativ numărul de parlamentari.

“Milităm pentru două Camere şi sistem de vot mixt, dar care să nu facă posibilă creşterea numărului de parlamentari”, a mai precizat Blaga.

La rândul ei, co-președintele PNL Alina Gorghiu a precizat că un alt subiect important dezbatut cu președintele a fost cel referitor la o procedura de urgentare a aprobării cererilor venite de la Parchete în cazul parlamentarilor.

După cum știți, PNL a depus în septembrie anul trecut un proiect de lege care face referire la modificarea Statului senatorilor și deputatilor, dar și modificări la Legea răspunderii ministeriale, în sensul în care urgentăm aceste proceduri parlamentare (privind avizul cerut de Parchete – n.r.)”, a explicat Gorghiu.

Potrivit lui Gorghiu, ultimul punct  pe agenda discuțiilor cu Iohannis a fost cel privind ordonanța privind migrația aleșilor locali. “Noi am dat termenul de 16 februarie în Parlament, termen pentru a putea da legea de respingere a ordonanței, reglementând efectele acesteia în sensul pierderii mandatelor aleșilor locali. Sperăm să vedem un consens în Comisia juridică și apoi în plenul Camerei Deputaților pentru asemenea soluție”, a mai spus Alina Gorghiu.

Anterior, Victor Ponta declarase că discuțiile cu Iohannis au avut în vedere mai multe teme – finanțarea mai simplă a partidelor, reducerea numărului de parlamentari, cu care PSD este de acord. De asemenea, Ponta a adăugat că au fost abordate problemele legate de votul în străinătate, dar și de alte aspecte ale codului electoral.

“Am propus ca soluţie pe termen lung şi o soluţie cu adevărat de rezolvare a problemelor apărute în diaspora şi în 2014 şi în 2009 – o soluţie propusă de altfel de asociaţiile românilor din diapora – şi anume întocmirea unui registru electoral al românilor care trăiesc în afara graniţelor în aşa fel încât AEP să ştie cum se poate organiza, fie că e vorba de secţii de vot, fie  e vorba de vot prin corespondenţă, ca să nu mai existe în viitor niciun fel de problemă în acest sens”, a detaliat preşedintele PSD.

Mai mult, premierul declarase că PSD sprijină solicitarea președintelui privind introducerea în regulamentele Camerei şi Senatului a unor proceduri cât mai rapide de ridicarea a imunităţilor.

“Am discutat şi am reiterat sprijinul PSD şi al grupurilor noastre parlamentare pentru o modificare a regulamentelor celor două Camere, pornind de la solicitarea preşedintelui referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunităţii parlamentare. Şi aici, după cum ştiţi, la Camera Deputaţilor şi la Senat nu mai există niciun fel de solicitare a organelor de anchetă la care să nu se fi dat curs”, a spus Ponta.

El a precizat că PSD a propus o modificare mai amplă a regulamentelor celor două Camere care să facă activitatea Parlamentului mai transparentă, mai eficientă şi mai responsabilă în faţa alegătorilor.

“Mai concret, (am propus – n.r.) un mod de lucru şi la Cameră şi la Senat care să urmeze modelul de la Parlamentul European şi anume ziua de luni să fie zi de lucru în grupurile parlamentare şi de prezenţă a Guvernului fie prim-ministru, fie miniştri, în faţa celor două Camere pentru a răspunde la întrebări şi interpelări la diverse teme aflate pe ordinea de zi”, a spus Ponta.

El a adăugat că PSD a propus ca ziua de marţi să fie dedicată activităţii în comisii, iar miercuri şi joi să fie dezbateri în plen şi vot final.

Raluca Dan

NICIUN COMENTARIU