Goodyear a înregistrat un venit operațional de 460 mil. $ în T2

Rezultatul are la bază scăderea costurilor de producție

goodyear

Producătorul de anvelope Goodyear Tire & Rubber Co. a raportat un venit record pe segmentul operațional în trimestrul al doilea, de 460 de milioane de dolari, cu 7% mai mare decât anul trecut.

Vânzările au fost însă în scădere, la 4,7 mld. $, de la 4,9 mld. $.  Volumele de unități de anvelope au totalizat 40,6 milioane de unități, în creștere anuală de 3%.

Creșterea venitului operațional a fost determinată de o îmbunătățire semnificativă în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, ceea ce a compensat peste așteptări o ușoară încetinire de pe piețele emergente.

Richard Kramer, președinte și CEO al companiei, a declarat că performanța a fost obținută ”printr-o balanță echilibrată între creșterea volumelor și reducerea costurilor”.

Anvelopele pentru înlocuire au crescut cu până la 6%, iar volumul de unități pentru echipare originală a scăzut cu 4%. Profitul net în T2 a fost de 213 milioane de dolari.

Pentru primele șase luni, compania a raportat vânzări totale de 9,1 mld. $, cu 6% mai puțin față de anul trecut. Ca volum, au fost vândute 80,6 milioane de unități, cu 2% mai mult.

Venitul operațional a fost de 833 mil. $ (+14%). Pentru subsidiara Europa, Orientul Mijlociu și Africa, din care face parte și România, s-au înregistrat vânzări de 1,58 mld. $ în T2, față de 1,57 mld. $ anul trecut.

Compania își vinde produsele prin intermediari și nu dă publicității rezultate separate pentru România. Goodyear are 69.000 de angajați și 50 de unități de producție în 22 de țări.

V.B.

NICIUN COMENTARIU