10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 16:01
No menu items!

George Clooney s-a logodit cu Amal Alamuddin

spot_img

George Clooney

Actorul american George Clooney, unul dintre cei mai doriţi burlaci de la Hollywood, s-a logodit cu iubita lui, avocata britanică Amal Alamuddin, a anunţat sâmbătă revista People.

„George şi Amal încearcă să rămână discreţi, dar nici nu doresc să se ascundă”, scrie revista People, care citează o sursă apropiată cuplului.

„Cred că ei doresc ca persoanele la care ţin să ştie că logodna lor este ceva real şi că au intenţia de a rămâne împreună pentru totdeauna”, a afirmat aceeaşi sursă.

Potrivit unei alte surse, cuplul a fost văzut joi într-un restaurant de lux din Los Angeles, luând prânzul alături de top-modelul Cindy Crawford şi soţul acesteia, prieteni de mulţi ani ai actorului, ocazie cu care Amal Alamuddin purta „un inel uriaş” pe deget.

George Clooney, în vârstă de 52 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor, dar nu s-a angajat niciodată într-o relaţie pe termen lung.

Amal Alamuddin, în vârstă de 36 de ani, este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului.

Cei doi au apărut pentru prima dată împreună în public, în octombrie, la Londra, potrivit revistei People. De atunci, starul hollywoodian şi iubita sa au fost văzuţi împreună la New York şi în vacanţe petrecute în Tanzania şi Seychelles.

C.A.