Geoană îl acuză pe Ponta de blocarea deliberată a votului în diaspora

La nici 24 de ore de la excluderea sa din PSD, Mircea Geoană a susținut că Victor Ponta a împiedicat, în mod deliberat, votul în diaspora, iar Titus Corlățean i-a fost complice

geoana-ponta

Mircea Geoană l-a acuzat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Senat, pe Victor Ponta că ar fi blocat, în mod deliberat, votul în diaspora.

E evident că principala cauză a valului anti-Ponta și anti-PSD a fost dată de organizarea votului în diaspora. Sunt absolut convins – și există informații suficiente – că în ceea ce privește organizarea votului în diaspora a existat un act deliberat de împiedicare a dreptului la votul. Principalul responsabil este Victor Ponta, iar Titus Corlățean este principalul său complice. (…)Au păstrat numărul global de secții de vot, dar au modificat aceste secții dând mai multe secții acolo unde sunt mai puțini români și mai puține acolo unde sunt mai  mulți. (…)Domnul Ponta a fost sfătuit să facă secții mai multe și a decis, în mod deliberat, să nu facă acest lucru. Nu există fugă de responsabilitate, din punct de vedere politic și legal, față de acest act deliberat.

Mircea Geoană
senator

Declarațiile lui Mircea Geoană vin la nici 24 de ore de la momentul la care acesta a fost exclus din PSD, prin votul majorității membrilor Consiliului Executiv Național al partidului, la propunerea lui Victor Ponta. Geoană a precizat însă că el nu va contribui în mod deliberat la căderea unui Guvern PSD, deși Victor Ponta nu merită să fie președinte al partidului.

Răspunzând unei întrebări, Geoană a precizat că așteaptă ca Parchetul General și DNA să investigheze modul în care au fost organizate alegerile în străinătate, dar, ca politician, s-a referit în primul rând la responsabilitatea politică ce-i revine lui Ponta în acest caz. “Există suficiente informații care să mă facă să spun acest lucru (declarația anterioară referitoare la organizarea votului – n.r.), ce face Justiția e problema dânșilor”.

NICIUN COMENTARIU