Gazprom vrea să se listeze la bursa din Singapore

Cererea mare de energie din statele asiatice atrage un număr tot mai mare de companii de profil.

foto-gazprom

Grupul rus Gazprom vrea să se listeze în acest an la bursa din Singapore, datorită cererii mari de energie din statele asiatice, care atrage un număr tot mai mare de companii de profil, interesate să se dezvolte în regiune, relatează Financial Times.

Listarea la Singapore ar scoate în evidenţă interesul grupului rus de petrol şi gaze în Asia, pe fondul cererii în creştere pentru gaze şi al relaţiilor tot mai tensionate cu Europa, care asigură două treimi din veniturile Gazprom din vânzările de gaze.

Dorim să avem o nouă platformă de tranzacţionare a acţiunilor noastre. Lucrăm la problema obţinerii listării la Singapore“, a anunţat Gazprom.

Lawrence Wong, director la bursa din Singapore în domeniul listărilor, a refuzat să spună dacă Gazprom se află în negocieri cu bursa. “Primim în mod constant solicitări din partea companiilor pentru listare, având în vedere poziţia noastră de poartă de intrare în regiune“, a spus Wong.

Intenţia grupului Gazprom, care este listat la Moscova şi la Londra, ar contribui la ambiţia bursei din Singapore de a deveni un centru important de vânzare a gazelor naturale lichefiate (GNL) în Asia.

Peste 20 de companii au deja birouri de tranzacţionare a GNL în Singapore, inclusiv Gazprom, a cărui subsidiară, Gazprom Marketing & Trading, este prezentă aici din 2009.

După un deceniu de negocieri, Gazprom este pe cale să finalizeze un acord important cu companie chineză CNPC, pentru furnizarea pe termen lung de gaze naturale în China. Grupul speră ca acordul să fie semnat săptămâna viitoare, în timpul unei vizite a preşedintelui Putin în China.

Gazprom este în prezent cea mai mare companie listată la bursă din Rusia. Numărul acţionarilor grupului este de peste 500.000, iar statul rus deţine o participaţie de 50,002% din acţiunile sale, potrivit informaţiilor prezentate de site-ul Gazprom.

Grupul Gazprom are listate certificate americane de depozit (American Depositary Receipt-ADR), care reprezintă câte două acţiuni Gazprom fiecare, la Londra, acestea fiind tranzacţionate la bursa over-the-counter din SUA şi pe bursele europene, în special la Berlin şi Frankfurt.

R.D.

NICIUN COMENTARIU